Home / Actual / Precizia Sacele test util cu Zarnestiul

Precizia Sacele test util cu Zarnestiul

fotbal interiorPrecizia Sacele a pierdut cu 2-1 meciul de pregătire cu Zărneştiul, o echipă de eşalon superior (din Liga a IV-a). A fost un meci bun pentru săceleni, aceştia reuşind să-şi domine adversarul pe alocuri. A fost 1-0 pentru Săcele prin golul marcat de Gerota, scorul pauzei fiind de 1-1. În repriza secundă baieţii noştri au jucat chiar mai bine, fiind aproape să conducă cu 2-1 prin aceelaşi Gerota, până la urmă cei ce au reusit să marcheze golul victoriei fiind zărniştenii.

Astăzi am avut un meci cu aromă de Liga a IV-a. Baieţii au construit bine, am avut o grămadă de ocazii, fiind mai periculoşi decât adversarii noştri. Suntem în creştere, se vede asta, iar săptamâna viitoare o să începem pregătirea. Urmează şi meciuri amicale la Dumbrăviţa, la Tg. Secuiesc şi la Rupea

a declarat Andrea Adamo – Antrenor Precizia Sacele

Pentru Precizia Săcele au jucat cu primul 11: Milu, Dima, Bucur, Truşcă, Pop, D’ambrosio, Minervini, Tutu, Sănduleac, Gerota, Măriceanu. Au intrat pe parcurs – Croitoru, Voicu, Aiftimioaie, Cotnereanu, Năsui.

Mult succes în continuare echipei noastre!

Citeste şi despre Sportivii Saceleni prezenti la Campionatul Mondial de Juniori!