Home / Actual / Vom avea zăpadă de sărbători? Iată ce spun specialiștii ANM

Vom avea zăpadă de sărbători? Iată ce spun specialiștii ANM

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit de Crăciun, la nivelul întregii ţări, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, luni, pentru Agerpres, Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Stratul de zăpadă de la munte s-ar putea diminua ca urmare a temperaturilor pozitive din timpul zilelor, de 4 – 5 grade Celsius, potrivit Agerpres.

De Crăciun va fi mai cald decât în mod obişnuit. Nu este o excepţie, pentru că cel mai călduros Crăciun în ultimii ani a fost în 2014 – 2015, când am mai avut temperaturi de 20 de grade la Calafat, de pildă, iar la Bucureşti 17 – 18 grade.

Cât priveşte ninsorile, acestea vor fi la altitudini de peste 1.800 de metri. Stratul se zăpadă va putea fi prezent, dar şi aici vorbim de posibilitatea ca acesta să se mai diminueze în condiţiile în care şi în zona montană vorbim de temperaturi pozitive, ziua, în jurul a 4 – 5 grade.

Deja la staţia meteorologică Bâlea Lac avem un strat de zăpadă de 60 cm, dar nu va putea suferi modificări semnificative, pentru că nopţile rămân în continuare cu temperaturi sub zero grade.

Potrivit ANM, tendinţa valorilor crescute de temperatură, precum şi deficitul de precipitaţii la nivel naţional, reprezintă elementul central al prognozei pentru următoarele două săptămâni.

sursa agerpres.ro

Taximetriștii săceleni controlați de Poliție

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia