Amenzi de peste 10.000 de lei pentru șoferii care au ocupat ilegal locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități, la Săcele
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au desfășurat, la data de 29 octombrie, o acțiune de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu accent pe utilizarea locurilor de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități.
În cadrul controalelor desfășurate în mai multe zone din municipiu, oamenii legii au verificat modul în care sunt folosite locurile de parcare special amenajate și au aplicat sancțiuni conducătorilor auto care le ocupau fără drept.
Pe lângă verificarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități, acțiunea a vizat și identificarea altor abateri rutiere care pot afecta siguranța traficului.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 pentru ocuparea ilegală a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru aceste abateri a depășit 10.000 de lei.
De asemenea, ca măsură complementară, a fost reținut un permis de conducere.Reprezentanții Poliției Brașov reamintesc că locurile de parcare rezervate persoanelor cu dizabilități reprezintă un drept legal și o necesitate reală pentru aceste persoane.
Ocuparea acestor spații fără autorizație constituie nu doar o încălcare a legislației, ci și o dovadă de lipsă de responsabilitate și respect față de membrii vulnerabili ai comunității.
Polițiștii fac apel la conducătorii auto să respecte destinația acestor locuri de parcare și drepturile persoanelor cu dizabilități.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.