Home / Actual / Poliţia a pornit o acţiune ce vizează eliminarea pirateriei din taximetrie, dar şi evaziunea fiscală din domeniu

Poliţia a pornit o acţiune ce vizează eliminarea pirateriei din taximetrie, dar şi evaziunea fiscală din domeniu

În perioada 23.07.2019-15.09.2019, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov se organizează și desfășoară o acțiune, care vizează reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, precum și sancționarea faptelor de nerespectare a normelor legale privind efectuarea transportului public rutier în regim taxi.

La data de 25 iulie a.c., în intervalul orar 12.00-14.00, Biroul Rutier Brașov, împreună cu reprezentanți din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov (OPC Brașov), reprezentanți ai Serviciului Specializat din cadrul Primăriei Municipiului Brașov au desfășurat o acțiune, care vizează verificarea legalității transportului rutier în regim de taxi.

Pe întreaga perioadă de desfășurare a activităților, obiectivele acțiunii sunt:

  • Eliminarea pirateriei în domeniu și verificarea activității taximetriștilor autorizați;
  • Despistarea și sancționarea conducătorilor auto, ce refuză preluarea cursei și care nu emit bonuri fiscale de călătorie;
  • Reducerea numărului accidentelor grave de circulație, în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de persoane în regim taxi;
  • Impunerea respectării normelor legale, care reglementează activitatea de taximetrie;
  • Verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi;
  • Verificarea funcționării corecte a aparatelor de taxat;
  • Verificarea alcoolscop a tuturor conducătorilor de vehicule, care efectuează acest gen de transport.

Cu această ocazie, au fost efectuate 32 testări etilotest, s-a procedat la verificarea a 73 autovehicule, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 5600 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003,O.U.G. 195/2002 și O.G. 21/1991.

Totodată, cadrele de poliție au reținut un permis de conducere și au retras  2 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost identificați 5 conducători auto, care au refuzat preluarea cursei, aceștia urmând a fi sancționați conform legii.

Activitățile vor continua și în perioada următoare în vederea menținerii cadrului de legalitate.

Inițiativă locală a PNL încă din 2017, programul “Primul Ghiozdan” continuă şi în anul şcolar 2019-2020

ATENȚIE! Se umblă cu “țeapa țigănească” și prin Săcele! Detalii în articol.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia