Construită în anul pe un canal al Văii Gârcinului, în Satulung, moara a fost transmisă prin moştenire timp de mai multe generații – de la bunicul David Janos (prima jumătate a sec. XIX) până la morarul Eugen Islik (1916 – 2007)
Clădirea morii s-a păstrat în forma originară, dar instalaţiile au fost modificate de mai multe ori în cei aproape 200 de ani de existenţă.
Iniţial era o moară cu două pietre (una de porumb şi una de urluială), acționate de câte o roată de apă, transmisia fiind de tip tradiţional, din lemn, prin sistemul roată cu măsele şi val din lemn.
În anul 1965 moara a fost modernizată. S-au păstrat pietrele vechi (de porumb şi urluială) iar pentru făină fină s-au montat valțuri, toate acționate de 2 motoare electrice. Moara a funcționat până în anul 2002.
Descrierea morii
• Roată de apă de mari dimensiuni cu ax şi spițe metalice și cupe din lemn – demontata în 1965
• Jgheab de alimentare cu apa de 60m
• Valțuri și 2 motoare – din 1965
• Sistem de transmisie cu pinioane, şaibe şi curele
• 2 pietre (de porumb şi urluială)
• elevatoare
• site
• curăţitor de boabe
„Moara noastră era cea mai mare din regiune… În fiecare zi la poarta erau 20-30 de căruțe care stăteau la rând… atunci oamenii erau mai răbdători ca acum”
(Gabriel Islik, cercetare de teren, 2017)
un material video al Muzeului de Etnografie Brasov
