Home / Actual / Tarife alarmante la lemnul de foc. Dacă ai de unde să-l cumperi!

Tarife alarmante la lemnul de foc. Dacă ai de unde să-l cumperi!

Preţul lemnului de foc a crescut, în ultimii şase ani, cu aproximativ 250%.

Mai exact, de la 120 lei/mc în 2011, la 300 lei/mc în 2017, dar există maxime de până la 600 de lei/mc, în sudul ţării, potrivit datelor incluse în ediţia actualizată a Raportului privind starea pădurilor şi industriei lemnului, prezentat, miercuri, de Fordaq România.

Documentul elaborat şi asumat de Fordaq România relevă, totodată, că, în acelaşi interval de comparaţie, variaţiile preţurilor cherestelei pe pieţele internaţionale au fost de plus/minus 10%.

În România, pentru masa lemnoasă, preţul mediu a pornit, în 2011, de la valoarea de 71 lei/mc, şi a continuat în 2012 cu 85 lei/mc, apoi cu 115 lei/mc în 2014, un an mai târziu cu 155 lei/mc, în 2016 la 173,78 lei/mc, iar în 2017 la 181,29 lei/mc.

În viziunea realizatorilor raportului menţionat, industria lemnului din România a ajuns să plătească cel mai mare preţ pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, buştean de gater, preţuri de 85-90 euro/mc.

Potrivit organizatorilor, Fordaq România – Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, scopul evenimentului este de a analiza starea actuală a sectorului forestier din România, dar mai ales de a găsi soluţii care să salveze o întreagă industrie, aflată în pragul falimentului.

conform brasovtv.com

Mandat de aducere pentru doi săceleni cercetați pentru mai multe acte de agresiune. Doar unul a fost prins!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply