Home / Actual / Un șofer din Săcele a fost prins băut la volan de polițiștii brașoveni

Un șofer din Săcele a fost prins băut la volan de polițiștii brașoveni

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 martie 2022, în jurul orei 07.40, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 67 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov care conducea un autovehicul pe strada Zaharia Stancu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,52 mg/l alcool pur.

În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Noutăți despre Kaufland la Săcele: Supermarket, parcare, hală de depozitare și giratoriu de acces în strada Câmpului

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia