Home / Actual / Spitalul Municipal Săcele: Consultații de neurologie cu dr. Alina Sergentu

Spitalul Municipal Săcele: Consultații de neurologie cu dr. Alina Sergentu

Dr. Alina Sergentu este cea care efectueză consultații de neurologie în cadrul Spitalului Municipal Săcele într-o atmosferă relaxată, iar fiecare pacient pleacă mulțumit din biroul dânsei.

👩🏻‍⚕️🧠 Neurolgia reprezintă o specialitate medicală ce se ocupă cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor sistemului nervos central și periferic.

Aceasta înglobează o patologie vastă și heterogenă care necesită efectuarea unui examen clinic meticulos, investigații paraclinice complexe, integrarea acestora într-un diagnostic corect și stabilirea conduitei terapeutice optime.

„Sunt medic specialist neurologie, cu competență în electroencefalografie, absolventă a Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și efectuez consultații de specialitate în cadrul Spitalului Municipal Săcele. Întreaga procedură are loc sub supravegherea personalului medical specializat, într-o atmosferă plăcută și relaxată”, spune Dr. Alina Sergentu.

Laboratorul de electroncefalografie vine în sprijinul unui număr mare de pacienți diagnosticați cu epilepsie, una dintre cele mai frecvente afecțiuni neurologice.

Acesta este dotat cu aparat EEG performant cu 38 de canale unde se efectuează înregistrări standard și de lungă durată, respectiv 3-7 ore, pentru copiii de peste 7 ani și adulți.

📍 Dr. Alina Sergentu poate fi găsită la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Municipal Săcele din cadrul Policlinicii Municipiului Săcele, aflat pe strada Episcop Popeea Nr. 20.

Afişele unui candidat la Primăria Săcele vânate şi vandalizate prin oraş

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia