Home / Actual / Secretele si miresmele bucatariei sacelene – partea a-I-a

Secretele si miresmele bucatariei sacelene – partea a-I-a

Plaiurile săcelene poartă cu ele amprenta unei bucătării magice, cea în care se îmbină diversele gustări cu supele, ciorbele, fripturile, tocăniţele, delicioasele prăjituri şi plăcinte mocăneşti şi băuturile de casă cu diferite arome. Este un spaţiu în care, de-a lungul timpului, s-au amestecat gusturi şi miresme felurite, în care, în cadrul sărbătorilor tradiţionale, săcelenii s-au întrecut mereu în a găti preparate care mai de care mai îmbietoare, punând asupra lor amprenta sau micile trucuri culinare, de nelipsit atunci când este vorba de o reţetă pe care nu o vei uita niciodată. Săcelele a fost o zonă cu un potenţial extraordinar pentru a obţine hrana ecologică şi proaspătă – lactate, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte mocăneşti, sarmale în oale de lut şi supe ca pe vremea bunicii, tocăniţe de berbec fierte la ceaun şi servite cu mămăliguţă, un pahar de vin bun, din struguri culeşi din propria recoltă sau bulzuri cu brânză de burduf făcute pe jar -, potenţial care ar trebui din nou valorificat pentru ca această zonă să beneficieze de o promovare pe măsură şi pentru a aminti de modul sănătos în care trăiau generaţiile anterioare, hrană nutritivă care le-a asigurat multora dintre săceleni o viaţă îndelungată.

Adevărat gurmand şi bucătar talentat, regretatul profesor Dimitrie Cazacu (stins din viaţă în luna mai a acestui an), o personalitate de mare valoare a acestui oraş, săcelean după tată, a adunat o serie de reţete şi secrete culinare într-un caiet pe care l-a intitulat „Compendiu gastronomic”, marele său vis fiind acela de a publica o carte de bucate cu reţete proprii, dar şi cu reţete culese de la diverse persoane din anturajul domniei sale. În cadrul acestei rubrici, vom face publice o parte dintre scrierile sale gastronomice pentru ca şi locuitoriii acestor meleaguri să le cunoască şi, de ce nu, să le folosească apoi în bucătăriile lor.

O primă reţetă, potrivită pentru acest sezon, este reprezentată de una dintre băuturile de casă preferate şi preparate chiar de el, limonada, modul de obţinere al acesteia fiind prezentat în rândurile care urmează.

 O reţetă răcoritoarelimonada

Dragi săceleni, pe o asemenea năduşeală, ce este mai bun de servit decât o limonadă răcoroasă şi aromată, savurată în grădină la umbra unui copac sau într-un fotoliu cu o carte în mână?

Reţeta pe care urmează să v-o prezint am „furat-o” de la regretatul profesor Dimitrie Cazacu şi poartă cu ea pecetea vremurilor în care, într-o zi călduroasă de vară, erai servit cu un şerbet sau cu dulceaţă asezonată cu un pahar de apă sau limonadă, după plac. Domnul profesor obişnuia   să-i spună „citronadă”, chiar numele sugerând o licoare venită şi băută încă din vremuri de demult apuse şi o numea „elixirul tinereţii” pentru că este făcută în casă, cu dragoste (ingredientul fără de care niciun preparat nu iese îndeajuns de gustos), conţine o comoară de vitamina C şi te face să renaşti doar după câteva înghiţituri.

Bineînţeles, aveţi nevoie de: 2 kg de lămâi onorabile, 2 kg de zahăr şi 1 litru de apă clocotită. Această reţetă valorifică tot fructul de la lămâi pentru că se foloseşte inclusiv coaja. Cum? După ce se spală lămâile, se rad la răzătoarea mică, iar coaja se pune într-o oală, amestecându-se bine. Deasupra se toarnă zahăr şi se pune o farfurie, lăsând să se pătrundă până a doua zi (asta dacă o pregătiţi seara; în general, este nevoie de câteva ore pentru ca zahărul şi coaja să fie numai bune de preparat). După ce s-a topit tot zahărul, se pune oala pe foc, se mestecă din când în când până se obţine un sirop gros. Siropul obţinut din coaja lămâilor se lasă câteva ore la răcit. Între timp, se storc şi lămâile, până se obţine circa 700-800 gr zeamă şi, cu ajutorul unei strecurători în interiorul căreia se aşază un tifon, se toarnă siropul răcit în zeama acestora.  Cele două lichide, siropul obţinut din coajă şi sucul de lămâie, se amestecă. Acum ne aflăm în faţa citronadei care se consumă cu apă minerală în proporţie de 1∕7. Ceea ce a rămas din sirop (coaja cu zahărul) se toarnă într-o sticlă sau într-un borcan şi se păstrează la frigider pentru prăjituri felurite.

Citronada se poate conserva la frigider, îmbuteliată şi, citând din caietul de reţete al domnului profesor, „se aplică peste dopul sticlei o capsulă gelatinoasă”.

Savuraţi cu drag!

Articol de Alexandra- Giorgiana Banciu

Leave a Reply