În vederea omagierii și memoriei eroilor români din Primul Război Mondial și marcarea împlinirii a 100 de ani de la intrarea trupelor române în Ardeal, prin pasul Bratocea din Săcele, la initiațiva Asociației Culturale Astra – Despărțământul Frații Popeea, Primăria Săcele va amplasa o piatră comemorativă.
Această piatră comemorativă constă dintr-un bloc de marmură cu dimensiunile de 1,5 metri x 1,5 metri și o greutate de aproximativ 2-3 tone, ce va avea o fațadă finisată pe care va fi gravat următorul text:
Pe aici, prin istoricul Pas Bratocea, trupele române au intrat în Ardeal, în luna august 1916.
Treceți batalioane române Carpații,
La arme cu frunze și flori,
V-așteaptă izbanda, V-așteaptă și frații
Cu inima la trecători!
Glorie Veșnică ostașilor noștri care și-au jertfit viața pentru ÎNTREGIREA NEAMULUI!
Ridicat de Primăria mun. Săcele – Brașov, 16 august 2016
Costurile necesare amplasării acestui mounument istoric sunt de 10.000 de lei și au fost deja aprobate de plenul Consiliului Local Săcele, ceremonialul de comemorare și de dezvelire a monumentului se va face pe 16 august 2016, începând cu orele 13:00, în Pasul Bratocea ( km 26 ), pe unde în urmă cu un secol soldații români au pătruns în Ardeal.
Citește și despre transportul de noapte de la Săcele