Home / Actual / O cercetare studenteasca cu … parfum mocanesc !

O cercetare studenteasca cu … parfum mocanesc !

Începând cu luna iulie a anului curent, la nivelul Municipiului Săcele se va derula un proiect de cercetare în cadrul căruia un grup format din zece studenţi ai Facultăţii de Litere de la Universitatea „Transilvania” din Braşov (nouă studente şi absolvente de master şi un tânăr student), vor încerca să recupereze o parte importantă a culturii săcelene. Prin intermediul acestui proiect, tinerii vor lua contact cu cel mai important tezaur care se regăseşte la nivelul Săcelelului – o serie de cetăţeni onorabili ai oraşului care mai păstrează o parte din tradiţiile mocăneşti, fiind vorba de persoane născute aici şi care au trăit pe aceste meleaguri, mocani din tată-n fiu. Pentru început, vor fi realizate mai multe interviuri cu diferite persoane din comunitate, interviuri ce au drept scop descoperirea unor informaţii privind viaţa mocanilor săceleni, obiceiurile, tradiţiile, sărbătorile acestora şi, în mod special, rolul femeilor din cadrul comunităţii de mocani.

Proiectul este realizat în colaborare cu Grupul pentru Iniţiativă Locală Corona Braşov şi Asociaţia Cultural-Sportivă Izvorul Săcele, jucând un rol important pentru revigorarea imaginii oraşului, dar şi a vieţii culturale săcelene, mai ales că această comunitate, chiar dacă este apropiată de Braşov, este destul de puţin cunoscută în afară în ceea ce priveşte elementul cultural. Dezvăluirea farmecului local şi a secretelor istoriei Săcelelului vor purta amprenta unor persoane venite din afară, căci majoritatea studenţilor implicaţi în proiect nu sunt locuitori ai acestui oraş. Astfel, vom avea ocazia să aflăm care este imaginea urbei din perspectiva unor tineri aflaţi la început de drum, străini oraşului, deţinători de cunoştinţe solide în domeniul cultural,

Până acum, tinerii implicaţi în proiect au dat dovadă de o serioasă implicare şi entuziasm, aceştia deschizând uşile cercetării prin participarea la simpozionul organizat în data de 19 iulie 2013 cu ocazia sărbătorii de Sântilie de către Asociaţia Cultural-Sportivă Izvorul Săcele, fiind foarte încântaţi de felul în care au fost întâmpinaţi de organizatori, dar şi de evenimentul propriu-zis. După această întâlnire faţă-n faţă cu reprezentanţii comunităţii săcelene şi după prima etapă de documentare, grupul studenţesc s-a arătat încântat de universul cultural urban-rural al acestei zone. Urmează etapa interviurilor (care sunt deja în plină desfăşurare), de aceea ţinem să le urăm pe această cale mult succes participanţilor.

Vă vom ţine la curent pe parcurs cu evoluţia proiectului care se promite a fi foarte interesant.

de Alexandra Giorgiana Banciu

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

One comment

  1. Alexandra-Giorgiana Banciu

    Cu mentiunea ca GIL Corona nu este partener in proiect, ci este chiar initiatorul proiectului, iar Facultatea de Litere si Asociatia Izvorul Sacele au fost invitati; pentru studentii actuali, acesta poate fi un punct de pornire spre alte priecte, in cazul in care in viitor vor dori sa lucreze in domeniul managementului proiectelor.

Leave a Reply