Home / Actual / Numirea lui Sterpu și atribuțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov resetează așezarea politică la Săcele

Numirea lui Sterpu și atribuțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov resetează așezarea politică la Săcele

Dacă din punct de vedere administrativ lucrurile nu se vor schimba radical, din punct de vedere politic schimbările din Consiliul Județean Brasov reașază polii de putere de la Săcele.

Consilierul PNL Ciprian Sterpu a primit din partea colegilor săi atribuții de vicepreședinte al Consiliului Județean Brasov. 

Acest lucru s-a întâmplat după ce vicepreședintele Serban Todorică a fost desemnat să îl înlocuiască pe Adrian Ioan Vestea, cel ce ocupa în prezent fotoliul de Ministru al Dezvoltări, Lucrărilor Publice si Administrației.

Numirea lui Sterpu nu este nicio surpriza. Ea vine ca o confirmare a ascensiunii muncite a președintelui PNL Sacele, cel ce a parcurs pașii normali în administrație.

A fost consilier local la Săcele în mandatul 2016-2020, a devenit consilier județean în mandatul 2020-2024, ulterior președinte al ATOP – Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica a Județului Brasov, iar acum este vicepreședinte de facto ( consilier județean cu atribuții de vicepreședinte )

Pentru săceleni, mișcarea este interesant de urmărit deoarece Sterpu a candidat la Primaria Municipiului Săcele unde a fost la doar 300 de voturi de fotoliul de primar. Un mizilic pentru un municipiu.

Cum acesta a declarat public in nenumărate rânduri ca obiectivul sau este câștigarea fotoliului de primar in municipiu, este evident ca pașii făcuți de liberal sunt in direcția întăririi poziției politice si a reintrării in cursa electorala in 2024.

De altfel, după 2 mandate de primar ale lui Popa Virgil de la PSD si după o eroziune a imaginii normală și evidentă, este ușor de intuit cine devine favorit acum, deoarece Sterpu vine pe turnantă și are o viteză în plus. 

La toate elementele de mai sus, se adaugă și dorința lui Adrian Vestea de a sprijini puternic un candidat la Săcele, ceea ce dă și mai mare greutate meciului electoral din 2024.

Dincolo de toate aceste considerente, principalul obiectiv local trebuie să rămână bunăstarea săcelenilor și dezvoltarea localității. Orice alt joc cu mize ce nu tin de administrație, cade in derizoriu in ochii alegatorilor.

a consemnat pentru Saceleanul.ro T.S – sociolog

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia