Săceleanul Gabi Imre Jr a câștigat , în fața a peste 10000 de spectatori, etapa finală și cea mai importantă din Campionatul Național de Drift, cu 60 de piloți la start, din 5 țări. În acest fel și-a asigurat cel de-al cincilea titlu de vicecampion național, pe lângă alte cinci titluri de campion, la profesioniști și juniori.
Un alt titlu notabil este cel de vice campion EMA (European Motorsport Association).
Totodată, titlul de campioană națională echipe este adus la Săcele, ACS Nextgeneracers (club sportiv săcelean, fondat de către Gabi Imre) adjudecându-l prin performanțele obținute de către Gabi Imre Jr , Efim Mazur (pilot din Chișinău) și Claudiu Adam (București), sub coordonarea lui Gabi Imre.
Sunt 16 ani de carieră pentru Gabi Imre și 11 pentru Gabi Imre Jr, cu rezultate extraordinare, cu recorduri naționale, europene și chiar mondiale, ani în care sprijinul autorităților Statului a lipsit, cu excepția Federației Române de Automobilism Sportiv.
Gabi Imre consideră că o implicare a autorităților locale și județene în susținerea și recunoașterea sportivilor și a antrenorilor din sporturile cu motor, ar crea modele și ar atrage tinerii teribiliști din trafic în cadru organizat, scăzând substanțial numărul de accidente rutiere provocate de către aceștia.
”Sportul, alături de cultura, ar trebui să reprezinte priorități pentru autoritățile de orice nivel, pentru ca sunt atât o formă de educație, cât și de formare a unor abilități și calități extrem de necesare în viața oricărui om, pe lângă contribuția lor esențială la sănătatea fizică, psihică și emoțională”, a mai concluzionat acesta
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.