Home / Actual / Nu acceptă vaccinarea? Părinții vor putea fi amendați în mod repetat

Nu acceptă vaccinarea? Părinții vor putea fi amendați în mod repetat

P ărinții care vor refuza să-i ducă pe copii la medic și care nu se vor prezenta pentru informarea despre vaccinare vor fi sancționați, potrivit viitoarei legi a vaccinării, votată recent de senatori, spune avocatnet.ro 

Obligația părinților de a-și vaccina copiii este prevăzută expres, la fel și sancțiunile pentru cei care vor refuza discuțiile cu autoritățile pe tema vaccinării.

Părinții vor fi chemați la autorități până când vor accepta planul de vaccinare, altfel putând fi amendați în mod repetat.

La prima abatere, părinții nu vor fi sancționați, ci vor primi un avertisment, însă la următoarele abateri vor primi amenzi, după cum urmează:

  • între 1.000 și 2.500 de lei, începând cu a doua constatare a contravenției, în cazul părinților care nu se vor prezenta la medic pentru informare cu privire la vaccinare și/sau în cazul în care nu se vor duce la comisia județeană când sunt chemați;
  • între 5.000 și 10.000 de lei, la prima și următoarele constatări ale neîndeplinirii oricăreia dintre cele trei obligații de mai sus, în cazul în care comisiile județene au înregistrat copilul ca fiind nevaccinat, i-au stabilit un plan de vaccinare și i-au chemat părinții la consiliere, din trei în trei luni, “până la acceptarea planului de vaccinare”, după cum scrie în proiect.

conform avocatnet.ro

Precizia Săcele este noua lideră a campionatului!

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply