Home / Actual / Clasare de top 10 pentru Dana Haralambie la Kandersteg şi urmează competiţia de la Râşnov

Clasare de top 10 pentru Dana Haralambie la Kandersteg şi urmează competiţia de la Râşnov

În weekend, săritorii noştri au participat în competiţiile FIS Cup de la Kandersteg, un bun antrenament pentru întrecerile de la Râşnov din această săptămână.

Dana Haralambie a ocupat sâmbătă, locul 12, iar o zi mai târziu a reusit o clasare mai bună, locul 6.

Carina Militaru a fost cealaltă reprezentantă a Romaniei care a obţinut puncte, aducând încă 12 României, cu sarituri ce au plasat-o pe locurile 24, respectiv 26.

La masculin, Sorin Mitrofan a reuşit duminică o clasare foarte bună, locul 18 într-o competiţie plină de nume cunoscute.

Vă asteptăm de miercuri pâna duminica la Râşnov pentru a urmări competiţiile şi susţine reprezentanţii noştri.

Săritori cu schiurile din aporape 20 de țări se vor afla la Râșnov în perioada 20-24 septembrie unde, sub egida Federației Internaționale de Schi, vor fi organizate trei competiții internaționale pe trambulinele de la Complexul Sportiv de pe Valea Cărbunării.

Carpat Cup, Fis Cup și Cupa Continentală – Masculin au revenit spre organizare Federației Române de Schi Biatlon, care este pregătită ca în 2018 să aducă în România cea mai importantă competiție masculină de vară, Cupa Mondială, la care evoluează cei mai titrați săritori cu schiurile din lume și care atrage anual sute de mii de spectatori din toate colțurile lumii.

sursa foto Facebook, sursa text partial bzb.ro

Leave a Reply