Început de an cât se poate de prost pentru o familie de săceleni ce și-a găsit în dimineața de 1 ianuarie o parte din gardul de la casă dărâmată de un autoturism. Aflată pe strada Câmpului, chiar la intrarea în ...
Read More »Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al Dispensarului TB a fost redeschis în cadrul Policlinicii Electroprecizia
La finalul anului trecut, conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov și al Primăriei Municipiului Săcele, a redeschis Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală al Dispensarului TB, aflat în cadrul Policlinicii Electroprecizia. Laboratorul funcționează în Săcele, ...
Read More »Doi bărbaţi din Săcele, respectiv Tărlungeni au fost prinşi la furat departe de casă. Paguba este însemnată
Chiar în prima zi din 2019, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au fost sesizați cu privire la faptul că în aceeași zi, două persoane ar fi pătruns într-o locuință din localitatea Perșani de unde ar fi sustras o ...
Read More »Programul transportului în comun la Săcele de Anul Nou
Programul transportului în comun la Săcele de Anul Nou. În seara de revelion de la ora 23.00 pana la ora 6.00 autobuzele vor circula din oră in oră. 1 Ianuarie – ora 8.00 cursa/traseul spre Bradet – ora 8.30 cursa/traseul ...
Read More »Daruri pentru două familii din Săcele din partea angajaţilor ISU Braşov
Pompierii braşoveni au oferit cadouri de Crăciun pentru 2 familii fara posibilităti materiale din localitatea Săcele. Este vorba de o mamă singură cu 9 copii şi tot de o familie monoparentală formată dintr-o mamă cu 2 copii care locuieşte în ...
Read More »Salvamont România: Măsuri pe care să le luaţi dacă sunteți martor la un accident pe pârtie
Pentru că sezonul de iarnă a debutat cu un număr extrem de mare de evenimente pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, Salvamont România vă prezintă câteva masuri pe care să le întreprindeți dacă sunteți martor la un accident ...
Read More »Pumni în cap pentru un telefon! Un tânăr din Săcele l-a tâlharit pe un altul
Un tânăr din Săcele fost tâlhărit pe stradă de un alt tânăr de 20 ani, care i-a furat telefonul. Incidentul s-a petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, când agresorul, a lovit victima, cu pumnii în zona capului şi a abdomenului, după ...
Read More »Tentația este mare de sărbători! Șofer băut la volan depistat de polițiștii saceleni
Lucrătorii din cadrul Politiei Municipiului Săcele aflați în acțiune, au oprit pe Bulevardul George Moroianu din Săcele un autovehicul care circula din directia Cheia spre Brașov. Cu ocazia controlului efectuat, s-a constatat că autovehiculul era condus de către un bărbat ...
Read More »Brașovul implementează o strategie de transport public la nivel de metropolă. Vin 105 autobuze noi dotate cu motoare Diesel Euro 6!
Municipiul Brașov este singurul din România care are o aglomerare demografică prin localitățile satelit (peste 400.000 de locuitori în total) care să justifice implementarea unui sistem de transport metropolitan. În acest context, s-a pus la punct Planul de Mobilitate Urbană ...
Read More »Anul 2019 aduce noi specializări la Spitalul Municipal Săcele. Pe lista sunt neurologia, nefrologia, urologia, dermatologia, diabetologia și oncologia
Spitalul a obținut certificatul de calitate pentru servicii medicale și va intra în evaluare pentru clasificare și în perioada de acreditare. De asemenea de la 1 mai 2019 se va negocia noul contract de servicii medicale cu Casa de Sănătate ...
Read More »