Home / Actual / Bani frumoşi de la Guvern pentru Săcele

Bani frumoşi de la Guvern pentru Săcele

bani2La ultima rectificare a bugetului de stat, Guvernul a alocat 13,41 de milioane de lei pentru primăriile din judeţ, din care 7,9 milioane de lei au fost direcţionate direct localităţilor. 5,51 de milioane de lei urmează să fie împărţiţi de către Consiliul Judeţean Braşov localităţilor pentru echilibrarea bugetelor locale, în acest sens urmând să fie organizată o şedinţă în data de 18 noiembrie.

În această perioadă se poartă corespondenţă cu primăriile din judeţ, pentru a se vedea cum vor fi împărţiţi cei 5,5 milioane de lei. Banii vor fi alocaţi pentru plata unor arierate şi pentru cofinanţarea unor proiecte,

a precizat vicepreşedintele CJ Braşov, Mihail Veştea

Cele mai consistente sume care au intrat direct în conturile localităţilor au fost direcţionate de Guvern spre Săcele, care a primit 819.000 de lei. De asemenea, şi Făgăraşul a primit 789.000 de lei, iar Codlea, 682.000 de lei, însă municipiul Braşov nu a primit nici un leu. În ceea ce priveşte oraşele, Zărneştiului i-au revenit cei mai mulţi bani, 467.000 de lei, iar Ghimbavul nu a primit nici un leu. Dintre comune, bani de la Guvern în sume mai consistente a primit Feldioara, 236.000 de lei, Moieciu, 221.000 de lei şi Prejmer, 199.000 de lei.

Citeşte aici despre un eveniment ce are loc duminică la Săcele

 

sursa: bzb.ro
Ciprian Sterpu

One comment

  1. Urez edililor orasului Sacele mult succes ,ca aceasta suma sa fie investita cu folos in beneficiul orasului si al locuitorilor saceleni si sper ca nu veti trada increderea care v a fost acordata de cetatenii acestui oras,multumiri !!!!

Leave a Reply