Home / Actual / Editorial: Ne mândrim cu trecutul, însă el … a trecut.

Editorial: Ne mândrim cu trecutul, însă el … a trecut.

16 mai 1366, Cluj. O zi de primăvară ca oricare alta – însorită sau ploioasă, călduroasă sau mai răcoroasă, mai liniștită sau mai agitată -, însă este zi de sărbătoare: a treia zi de la Înălțare. Regele Ungariei, Ludovic I cel Mare, dăruiește în această zi „niște moșii numite Huzyufalu (Satulungul), Charnadfalua (Cernatul), Turchfalua (Turcheș), Zlanfalua (Slonul), avute și așezate între două râuri numite Temes (Timiş) şi Tartlant (Tărlung)” unui comite pe nume Stanislau ca „să le stăpânerască pe veci”…

La 650 de ani distanță, cele patru sate formează municipiul Săcele (săticele – sătcele – săcele), o comunitate de 35.000 de suflete (români, maghiari, rromi). Privind înapoi, ne mândrim cu mocanii români și ceangăii maghiari care au conviețuit de-a lungul secolelor pașnic, însă în comunități cvasi-paralele. Ne mândrim cu mocanii „înainte mergători ai unirii tuturor românilor” (Simion Mehedinți), ne mândrim cu portul tradițional mocănesc și cel ceangăiesc, ne mândrim cu turmele de mii de oi și hergheliile de cai, cu lungile caravane ale cărăușilor ceangăi, cu bogăția economică și spirituală a comunităților de pe aceste plaiuri, ne mândrim cu academicienii născuți în Săcele, ne mândrim …

Ne mândrim cu trecutul, însă el … a trecut. Ce facem cu prezentul, ce facem cu viitorul? Idealizarea trecutului fără analizarea critică a acestuia și extragerea unor învățăminte pentru prezent și viitor ne ține încremeniți în proiect. Ne hrănim, iar și iar, cu gloria strămoșilor, trăim aventuros prin transhumanțele și călătoriile lor, ne simțim înstăriți raportându-ne la bogățiile lor, ne identificăm cu faptele lor și participăm la istorie odată cu ei. Realitatea este însă diferită. Astăzi e o zi ploioasă, ca un duș răcoros: ce s-a întâmplat cu aceste sate de au decăzut atât de mult? În 1936, cu ocazia unei întâlniri a săcelenilor stabiliți în Brașov, George  Moroianu concluziona: „Săcelele merg pe o cale de uniformizare în mizerie”. Era în fapt consecința incapacității comunității săcelene (români și maghiari deopotrivă) de a se adapta la schimbare.

Citește și despre lansarea care a avut loc la Complexul Hanul Mureșenilor din Săcele

Era doar vina vremurilor? (Și, dacă tot vorbim de vremuri, nimeni nu vorbește despre comunismul din Săcele, oare de ce? Uniformizarea identificată de profesorul Moroianu în perioada interbelică a fost desăvârșită în perioada comunistă!) Sau au și oamenii contribuția lor? La aceeași întâlnire amintită anterior, diagnosticul stabilit de George Moroianu a fost confirmat de profesorul Victor Jinga care a subliniat principalul defect al comunității: lipsa de solidaritate.

radu coltEste o carență dobândită istoric, iar noii veniți s-au adaptat perpetuând cu succes „modelul”.

Îmi doresc de ziua săcelenilor – deopotrivă cei cu rădăcini adânci în aceste plaiuri și cei care „s-au sădit” doar ieri – să reușească să înțeleagă că nu este de ajuns să-și asigure bunăstarea personală (este o condiție necesară, dar nu suficientă), trebuie să se gândească și la comunitatea din care fac parte, să se implice și să lucreze împreună pentru că, nu-i așa?, „unde-s doi puterea crește”.

La mulți ani!

Radu Colt

Ciprian Sterpu

Leave a Reply