Home / Actual / Săcele, zonă sensibilă în privinţa tăierilor ilegale de brazi

Săcele, zonă sensibilă în privinţa tăierilor ilegale de brazi

Membrii Colegiului Prefectural au decis în ședința formarea unei comisii mixte din care să facă parte atât reprezentanți ai Gărzii Forestiere, cât și ai Poliției, Jandarmeriei și Gărzii de Mediu, în vederea prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de brazi de Crăciun. Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Brașov, Radu Cojan, a subliniat faptul că trebuie intensificate în primul rând controalele la sursă, în pădure.

Din experiența anilor trecuți, acesta a precizat că zonele cele mai sensibile în ceea ce privește tăierile ilegale de brazi sunt Săcele și Cristian-Râșnov.

„Vom colabora cu Poliția și Jandarmeria și ne vom intensifica controalele în păduri și pe drumurile forestiere, fiindcă odată ce pomii sunt scoși din pădure și ajung în piețe, acolo deja comercianții își obțin autorizații pentru comercializarea lor. Trebuie să stopăm furturile de la sursă, dar, din păcate, Garda Forestieră nu are decât patru echipe care pot acționa pe teren”, a explicat șeful Gărzii Forestiere Brașov. Acesta a mai precizat că toată marfa confiscată va fi comercializată în piețe. Totodată, și ocoalele silvice din județ au cerut autorizații de tăiere pentru pomi de iarnă.

Cei mai mulți brazi îi va tăia Regia Pădurilor Kronstadt, 500 de bucăți, în conformitate cu solicitarea depusă la Garda Forestieră.

sursa: bizbrasov.ro

Ciprian Sterpu

One comment

  1. de taiat, taiat, dar altii in loc, mai plantati?

Leave a Reply