Home / Actual / Postul de administrator public a fost scos la concurs. El este vacant în urma plecării din Primăria Săcele a lui Lucian Pascu

Postul de administrator public a fost scos la concurs. El este vacant în urma plecării din Primăria Săcele a lui Lucian Pascu

Primăria Municipiului Săcele cu sediul în Săcele, judeţul Braşov, str. Piaţa Libertătii nr.17, organizează concurs în vederea ocupării funcţiei contractuale de conducere  vacantă din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Săcele, după cum urmează :

ADMINISTRATOR PUBLIC – 1 post

a) Condiţii generale de participare:

  • are cetăţenia română și domiciliul în România,
  • cunoaște limba română, scris si vorbit;
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  •  are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;
  • nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârsirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârsite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu a fost destituit/ă dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani dovedit, daca este cazul, cu copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă;
  • nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

 b) Criterii specifice:

  • studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul tehnic, economic, juridic sau administrativ
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei minim 5  ani;
  • experiență în funcții de conducere minim 3 ani;

Abilităţi, calităţi si aptitudini:

  • organizare şi coordonare;
  • analiză şi sinteză;
  • control şi identificare a deficienţelor;
  • planificare şi acţiune strategică;
  • rezolvarea eficientă a problemelor;
  • comunicare eficace oral şi în scris;
  • lucru eficient în echipă, atât ca lider, cât şi ca membru al acesteia;
  • bună capacitate de relaţionare cu superiorii, colegii, subordonaţii şi publicul general;
  • bune abilităţi în gestionarea resurselor umane;
  • capacitate de consiliere şi îndrumare;
  • abilităţi de mediere şi negociere;
  • gestionarea eficientă a resurselor alocate;
  • îndeplinirea obiectivelor.

         Examenul/Concursul  constă în următoarele etape:

  • selecţia dosarelor;
  • proba scrisa se va susţine în data 13.05.2019  la  ora 10:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;
  • interviul se va susţine în data de 15 .05.2019 la ora 12:00 la sediul Primăriei Municipiului Săcele;

  Conform prevederilor art.6 alin.1 din Hotărârea nr.286/2012, pentru înscrierea la examen/concurs candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:

  •  cererea de înscriere la concurs adresată conducatorului instituţiei publice;
  • copia actului de identitate  sau orice alt act care atestă identitatea, porivit legii, după caz;
  •  copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor sau ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
  • copia carnetului de muncă, conform cu originalul sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi,/sau specialitatea studiilor;
  •  cazierul judiciar  sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil  cu funcţia pentru care candidează;
  •  adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (adeverinţă trebuie să conţină în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
  •   curriculum vitae.

            Copiile actelor din dosarul de participare se prezintă însoţite de documentele originale care se certifică pentru conformitate de către secretarul comisiei sau în copii legalizate.

            Dosarele  de înscriere se  pot depune în termen de 10 zile lucrătoare de la publicarea anunţului, la secretariatul comisiei de concurs din cadrul Primăriei Municipiului Săcele.

            Relaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane.

Bibliografie:

  1. Legea nr.53/2003- Codul Muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare
  2. Legea nr.215/2001 privind Administratia Publica Locala, republicata, modificarile si completarile ulterioare
  3. Legea nr. 477/2004 – privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritatile si institutiile publice
  4. Legea  51/2006 (*republicată*) a serviciilor comunitare de utilităţi publice
  5. Ordonanța Guvernului nr.71/2002(*actualizată*) privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, administrarea domeniului public şi privat de interes local.
  6. Hotărârea Guvernului nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
  7. Hotărârea Guvernului nr.246∕2006 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind accelerarea dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice;
  8. Strategia de dezvoltare a Municipiului Sacele 2014- 2020.
  9. Constituția României, Titlul III, Cap.V, Secțiunea a 2-a – Administrația publică locală;
  10. Codul Civil (R) – Titlul VI – Proprietatea publică (art.858-875);
  11. Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia cu modificări şi completări
  12. Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare
  13. OG nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate public cu modificari si completari
  14. Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată,cu modificari si completari;
  15. Legea nr. 52/2003  privind transparenţa decizională în administraţia publică;
  16. Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Speed Job Agency angajează muncitori necalificați în agricultură pentru contract Olanda