Home / Actual / 8,95 milioane de lei acordă Guvernul pentru drumurile județene și comunale din Brașov. O sumă mică în comparație cu alte județe
8,95 milioane de lei acordă Guvernul pentru drumurile județene și comunale din Brașov. O sumă mică în comparație cu alte județe

8,95 milioane de lei acordă Guvernul pentru drumurile județene și comunale din Brașov. O sumă mică în comparație cu alte județe

Prin proiectul de buget pe 2018, Guvernul a repartizat judeţelor, din TVA, suma de 450 milioane de euro pentru dezvoltarea drumurilor judeţene şi comunale.

Specialiştii spun însă că măsura nu este suficientă în lipsa unui plan naţional de dezvoltare a acestora, care ar trebui elaborat de Ministerul Transporturilor şi care ar trebui să cuprindă inclusiv intersecţiile ori centurile ocolitoare.

Astfel, Vasluiului îi este alocată cea mai mare sumă – 14 milioane de lei, Botoşaniului – 13,8 milioane de lei, Sucevei 12,9 milioane de lei, iar Teleormanului 12 milioane lei. Județul Bacău va primi anul viitor 12,5 milioane de lei, Dolj – 11 milioane de lei, Bihor – 11,11 milioane de lei, Argeş – 11,2 milioane de lei, Alba – 11,3 milioane de lei, Caraş-Severin – 11,22 milioane de lei, Călăraşi – 10,7 milioane de lei, Dâmboviţa – 11,56 milioane de lei, Harghita – 11 milioane de lei, Hunedoara – 12 milioane de lei, Neamţ – 12,5 milioane de lei, Olt – 13,5 milioane de lei, Vâlcea – 11,4 milioane de lei, iar Vrancea – 11,8 milioane de lei.

La polul opus, cele mai mici sume sunt alocate judeţelor Ilfov 7,35 milioane lei, Braşov 8,95 milioane lei, Tulcea 9,23 milioane lei şi Covasna 9,76 milioane lei.

Repartizările din încasările din TVA pentru 2018 nu depăşesc 450 milioane de lei, pentru următorii 3 ani (2019 – 2021) acestea fiind de câte 500 milioane de lei.

sursa: adevarul.ro

Arome delicioase de sărbători, în ediție limitată, de la Farmacia Precizia

Scroll To Top