Home / Actual / 29 iunie: Ziua Imnului Național al României

29 iunie: Ziua Imnului Național al României

andrei-muresanuLa 29 iulie 1848, “Deșteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Național al României se află poemul patriotic “Un răsunet”, de Andrei Mureșanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului “Foaie pentru minte, inimă și literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conținutul profund patriotic și național al poeziei a fost de natură să însuflețească numeroasele adunări ale militanților pașoptiști, pentru drepturi naționale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn “o adevărată Marsilieză românească”.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independență, în Primul Război Mondial și la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în Al Doilea Război Mondial.

Citeste si despre  Centrul Multicultural Sacele! Se deschide?

“Deșteaptă-te române!” a fost interzis după instaurarea regimului comunist, timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987 și în timpul Revoluției din decembrie 1989.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989, “Deșteaptă-te române!” a fost ales Imn Național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991. Conform Constituției României, Imnul Național este considerat simbol național, alături de drapelul tricolor, stema țării și sigiliul statului, conform agerpres.ro

Ti-a plăcut această stire? O consideri utilă? Promoveaz-o cu LIKE & SHARE

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

One comment

  1. Actualul Imn national a fost cantat pentru intaia oara la Brasov.

Leave a Reply