Home / Actual / Urmărit de polițiștii săceleni, după ce nu a oprit la semnalul acestora
foto cu caracter informativ

Urmărit de polițiștii săceleni, după ce nu a oprit la semnalul acestora

La data de 10 decembrie, în jurul orei 04.00, polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Săcele au efectuat semnal regulamentar de oprire pentru un autoturism care circula pe str. Barajului, din municipiul Săcele, spre municipiul Brașov.

Conducătorul auto nu a respectat semnalul polițiștilor și a continuat deplasarea. Echipajul de poliție pornit în urmărirea lui a reușit să îl intercepteze la intersecția Bulevardului G. Moroianu cu str. Gârcinului.

La testarea conducătorului auto, bărbat, de 29 ani, din județul Brașov,  din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,69  mg/l alcool pur. În consecință acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde  i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Gabriela Dinu – purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

foto arhivă

Mistreţii s-au plimbat prin Săcele

Ciprian Sterpu

Leave a Reply