Home / Actual / UDMR a pus gând rău maşinilor abandonate pe domeniul public din Săcele
sursa foto caracter informativ

UDMR a pus gând rău maşinilor abandonate pe domeniul public din Săcele

UDMRHlavathy Zsuzsánna, Kádár Tamás, Kristály László, consilieri locali UDMR în cadrul Consiliului Local al Mun. Săcele, precum și Géczi Gellért, viceprimarul Municipiului Săcele, cer ca în regim de urgenţă aparatul de specialitate să facă o analiză privind ocuparea domeniului public al Municipiului Săcele de autovehiculele abandonate.

Aceştia au constatat că acest fenomen a căpătat o intensitate accelerată în ultima perioadă, și pe zi ce trece, se pot observa pe străzile municipiului și în cartierele de blocuri autovechicule abandonate, unele poate chiar de ani de zile.

De aceea, vă solicităm să demarați o acțiune prin care să se identifice aceste autovechicule, precum și analizarea cadrului legal prin care aceste autovechicule pot fi ridicate de pe domeniul public, depozitate, și eventual supuse distrugerii, în cazul în care se constată că sunt abandonate și nu se pot identifica proprietarii acestora.

conform iniţiativa grup UDMR

Iniţiatorii consideră că o astfel de ridicare şi depozitare a acestor autovehicule abandonate ar îmbunătăți atât circulația auto, cât și pe cea a pietonilor municipiului nostru.

foto cover cu caracter descriptiv

Targul de pomi de Craciun poate fi o realitate si la Sacele. Citeste propunerea aici!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply