Home / Actual / Tărlungeni: Final de poveste pentru Unirea

Tărlungeni: Final de poveste pentru Unirea

Şase ani în Liga a III-a şi trei ani în Liga a II-a. Atât a durat „aventura” Unirii Tărlungeni în circuitul naţional al fotbalului românesc, perioadă în care echipa de lângă Braşov şi-a câştigat un loc al ei, destul de bine definit, dar şi respectul adversarilor.
Principalul atu al clubului l-a reprezentat mai mereu stabilitatea, de la cea financiară la cea de la nivelul lotului sau a băncii tehnice.

Din păcate, toate aceste lucruri au dispărut în ultima vreme, când, deşi s-au făcut eforturi pe toate planurile de către conducere, echipa a ajuns în pragul dispariţiei. Motivul? Acelaşi care macină fotbalul românesc de ani de zile şi care, într-un final, a atins şi Tărlungeniul, banii… sau mai degrabă lipsa acestora.

De când antrenamentele au fost sistate de Laszlo Balint jucătorii nu s-au mai pregătit împreună. În acest timp s-a încercat găsirea unei soluţii pentru ca Unirea să continue, însă fără vreun rezultat. Din păcate fotbalul are şanse mari să dispară la Tărlungeni. Se discută cu mai multe echipe care vor să joace în Liga a 2-a pentru ca echipa să fie mutată. Vorbim de oraşe din alte judeţe. Totuşi, situaţia se poate schimba de la o zi la alta. Poate, vreodată, echipa va apărea sub o altă formă

a precizat directorul sportiv Claudiu Cazan.

Unirea s-a aflat printre cele 24 de formaţii care au dorit să se înscrie în Liga a 2-a, mai exact între cele 3 retrogradate în ediţia recent încheiată care au cerut oficial să fie primite în campionat în cazul în care se ivesc locuri vacante.

Cum ACS Poli Timişoara va evolua în Liga I ca urmare a falimentului Rapidului, sunt şanse ca toate cele trei retrogradate, deci şi Unirea Tărlungeni, să beneficieze de un loc în Liga a 2-a, programată iniţial să înceapă noul sezon cu 22 de echipe.

Se pare că, echipa care va beneficia de situaţia de la Tărlungeni este CS Ştefăneşti, cu care oficialii Unirii sunt foarte aproape de o înţelegere, conform bzb.ro

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply