Home / Actual / Spitalul din Săcele rămâne închis

Spitalul din Săcele rămâne închis

Închis în anul 2011, Spitalul Municipal Săcele nu va fi deschis prea curând, chiar dacă autoritățile locale au contestat acest lucru în instanță și au o decizie definitivă și irevocabilă în vederea redeschiderii unității sanitare. Pentru ca această unitate să fie redeschisă era nevoie de efectuarea unor reparații. Anul trecut, în luna decembrie a fost aprobată în plenul Consiliului Județean Brașov o hotărâre privind asocierea Județului cu municipiul Săcele în vederea efectuării lucrărilor, însă nu s-a mai făcut nimic de atunci.  În aceste condiții, ieri, plenul forului deliberativ județean a decis revocarea acestei hotărâri, care nu și-a produs efectul.

Pentru a putea fi redeschisă unitatea, sunt necesare o serie de lucrări de reabilitare, de la zugrăveli, la refacerea instalațiilor electrice, termice sau de apă. Am reușit să-i adun la o masă pe toți factorii implicați în această decizie, de la prefect, la primar și reprezentanții autorităților sanitare, dar apoi nu s-a mai făcut nimic.

Constantin Zavarache (PSD) – consilier județean

Erau bani, dar nu s-au licitat lucrările

Pentru efectuarea acestor lucrări, bugetul estimat era de 500.000 de lei, iar 250.000 de lei ar fi urmat să fie alocaţi din bugetul judeţului, iar restul sumei de la bugetul municipiului. La finele anului trecut, CJ Braşov a precizat că nu are disponibili decât 71.000 de lei în acest sens, dar de atunci şi până acum Primăria Săcele nu a mai demarat licitaţia în vederea efectuării lucrărilor. Spitalul deserveşte nu doar locuitorii din Săcele, ci şi pe cei din Tărlungeni, Budila, Teliu sau Vama Buzăului, şi ar fi urmat să fie redeschis cu 55 de paturi în loc de 120 câte avea înainte de închidere, respectiv 20 pentru secţia de interne, alte 20 pentru secţia de pediatrie, 10 paliative şi 5 pentru urgenţe.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply