Home / Actual / Scandalul ”taxei” gândită de patronatele din turism ca să mergi în concediu afară … “Românii nu trebuie “amendati” pentru că aleg destinatii externe de vacanță!”

Scandalul ”taxei” gândită de patronatele din turism ca să mergi în concediu afară … “Românii nu trebuie “amendati” pentru că aleg destinatii externe de vacanță!”

Scandal între organizațiile patronale din turism după ce ieri a apărut informația că se lucrează la un model de proiect de lege ce ar avea ca țintă portofelele turiștilor romani ce își fac concediile afara.

Astfel, românii care merg în vacanță în străinătate ar putea plăti o taxă de un euro, potrivit propunerii lansate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), în afara taxei aplicate de unele țări de destinație.

Dragoș Răducan, președintele FPTR, care lucrează la proiect, a declarat la Digi24 că s-a plecat de la „modelul de succes al Turciei” și că se ia în calcul să fie taxați și turiștii care își fac vacanța pe cont propriu, nu prin agenții de turism.

Citeşte întreaga ştire: Patronatele din turism vor ca românii care fac concediul în străinătate să plătească o taxă în plus

Federatia Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) reactionează dur: “Românii nu trebuie “amendati” pentru că aleg destinatii externe de vacanță!”

Federatia Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) se disociază ferm de propunerea avansată in mass-media de către FPTR , de impunere a unei taxe de promovare a turismului romanesc, asupra turiștilor români care călătoresc în afara țării!

Valentin Șoneriu, Presedinte FPIOR :

“Nu am făcut parte din nici un grup de discuții sau întâlniri pe aceasta temă și nu susținem, în nici o variantă, o asemenea propunere.

FPIOR reprezintă mii de operatori Horeca din 18 județe ale României – destinații turistice romanesti și susține si promovează interesele industriei ospitalității din Romaânia – dar libera circulație a cetățenilor români este un drept fundamental si care nu poate fi “amendat” sau sancționat.

Destinațiile de vacantă românești trebuie să concureze între ele în preferințele românilor si se află in mod liber si necondiționat în concurență cu destinațiile externe.

Nu putem sancționa turistul român pentru că alege Turcia sau Grecia, in timp ce autoritățile locale si centrale si chiar si unii dintre operatorii privați nu reușesc sa coaguleze strategii de dezvoltare si promovare a turismului in Destinațiile românești si – mai grav, o strategie la nivel național”

Corina Martin, Secretar General FPIOR :

“ Inadmisibil, să ne gandim să sanctionăm turistul roman pentru ineficiența statului de a atrage turisti in România. Ne opunem categoric unei asemenea propuneri!

Considerăm că este misiunea si răspunderea Ministerului Antreprenoriatului si Turismului, în coerența si permanent dialog cu Organizațiile de Management al Destinației (OMD) locale, județene si regionale – să deruleze un management serios si responsabil în cheltuirea eficientă a banilor colectați din taxele percepute de la turisti (City Tax) si de la operatorii din turism (Taxa de Promovare a turismului) – in așa fel încât să atragă creșterea numărului de turiști in destinații din Romania si creșterea contribuției acestei industrii a Turismului la PIB.

Trebuie să putem vedea mai repede, în sfarsit, performanțe in a atrage mai multi turisti in România – dar de aceste obiective nu pot fi răspunzatori cetăteanii români, care sunt liberi sa aleagă unde doresc să îsi petreacă vacanta sau o călătorie – in funcție de preferințe, de oferte si de atractivitatea acestora, de pachetele de servicii oferite si, desigur, de tarifele ofertate”

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia