Home / Actual / Scandal cât casa la Spitalul Municipal Săcele: Primarul Popa Virgil a demis-o pe managerul unității medicale pentru “presupuse nereguli”

Scandal cât casa la Spitalul Municipal Săcele: Primarul Popa Virgil a demis-o pe managerul unității medicale pentru “presupuse nereguli”

În această dimineață primarul Popa Virgil a semnat dispoziția de revocare din funcție și, implicit, de încetare a contractului de management al doamnei Rodica Pîrvan din funcția de manager al Spitalului Municipal Săcele.

Edilul spune că această decizie vine ca urmare a votului Consiliului de Administrație care a decis revocarea din funcție a doamnei Pîrvan după ce a fost evaluată cu calificativul „Nesatisfăcător” de către Comisia de Evaluare a activității managerului Spitalului Municipal Săcele.

Saceleanul.ro a aflat pe surse ce spune evaluarea.

Conform acesteia la un singur capitol, cel financiar, managerul unității a primit calificativul NESATISFACATOR.

Asta în condițiile in care de aproape 3 ani de zile, Spitalul de la Săcele nu a mai primit decât fonduri infime dinspre Primăria Săcele.

Celelalte calificative au fost după cum urmează:

  • Indicatori de management al resurselor umane – BINE
  • Indicatori de utilizare a servicilor – SATISFACATOR
  • Indicatori de calitate – FOARTE BINE
  • Indicatori de integritate – FOARTE BINE

Comisie de ”evaluare” sau pluton de ”execuție”?

Comisia cu pricina a fost compusa in special din persoane din PSD sau aflate sub stricta supraveghere politica a primarului Popa Virgil, precum Voicescu Teonia, Muscă Sebastian sau Coman Felicia.

Mai simplu spus din 5 membri ai Comisiei de Evaluare, 3 sunt direct legați de PSD, unul de UDMR și unul este subalternul lui Popa Virgil.

Din informațiile deținute de Saceleanul.ro, niciuna dintre persoanele din Comisie nu are specializarea de Evaluator de Competente Profesionale, adică specialist cu experienţă recentă de muncă şi/sau de coordonare în ocupaţiile pentru care este desemnat de un centru de evaluare, să efectueze evaluări.

În schimb, minim 3 din 5 par a fi niște executanți de ordine, în spatele evaluării Comisiei fiind dorințele directe ale primarului Popa Virgil.

În aceste condiții, cât de puternică și de solidă juridic este o astfel de Evaluare Profesională? 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia