Spitalul Municipal Săcele – povestea unei reconstrucții oneste, întreruptă brutal
Spitalul Municipal Săcele este, fără îndoială, una dintre puținele povești de succes din sistemul medical românesc.
Reconstruit din temelii de o echipă dedicată, condusă de managerul Rodica Pîrvan, spitalul a fost readus la viață din ruinele unui trecut administrativ neglijent.
Din păcate, această evoluție a fost stopată brusc și nedrept printr-o decizie arbitrară luată de autoritățile locale – o revocare care a generat fie revoltă, fie nedumerire în comunitate și între cadrele medicale.
De la spital închis, la instituție-model
În 2017, Rodica Pîrvan a preluat conducerea unei unități medicale abandonate: fără pacienți, fără circuite, fără aparatură și – poate cel mai grav – fără viziune din partea autorităților locale.
Aceasta a format cu răbdare și profesionalism o echipă medicală competentă, iar noua conducere a reușit nu doar să redeschidă spitalul, ci să-l transforme într-un reper regional în materie de calitate și eficiență.
Totul a fost realizat fără întârzieri salariale, fără datorii la furnizori, dar și fără susținere financiară reală din partea administrației publice.
Construit fără sprijin politic, doar prin muncă și expertiză
Spitalul Municipal Săcele s-a dezvoltat în ciuda autorităților, nu datorită lor.
Fără o strategie locală în domeniul sănătății, managerul Rodica Pîrvan a reușit să aducă spitalul la standarde moderne prin autofinanțare, proiecte europene și o viziune clară asupra nevoilor reale ale comunității.
„Am condus acest spital ca profesionist, nu ca politician. Nu am primit ajutor, ci mai degrabă piedici. Dar am demonstrat că, prin muncă și onestitate, se poate dezvolta un spital performant chiar și fără sprijinul administrației locale”, spune Rodica Pîrvan.
Zero lei pentru dezvoltare. Cifrele nu mint
În anul 2025, Primăria Săcele a alocat fix 0 lei pentru dezvoltarea Spitalului. În același timp, conducerea spitalului a atras, prin proiecte PNRR, o finanțare totală de 28.300.000 lei, inclusiv pentru construirea unui corp nou de spital. Cofinanțarea – în valoare de 3.400.000 lei – a fost asigurată tot de spital, din venituri proprii.
Surprinzător? Nu pentru cei care cunosc realitatea sistemului public: administrația locală a preferat declarațiile publice, în locul implicării reale.
Mai mult, personalul medical nu a beneficiat niciodată de stimulente, decont pentru transport sau măcar de facilități de bază în proximitatea spitalului. „Sănătatea nu se face cu vorbe frumoase, ci cu fapte concrete. Din păcate, noi am primit doar vorbe”, adaugă fostul manager.
Recunoaștere națională, rezultate internaționale
În cei 8 ani de mandat, Spitalul Municipal Săcele a crescut de la 4.513 prezentări în 2017 la peste 44.000 în 2024. A devenit un punct de referință în sistemul sanitar, recunoscut inclusiv de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, ca „exemplu de bune practici”.
Sub coordonarea Rodicăi Pîrvan, spitalul a câștigat 4 proiecte prin PNRR și alte 2 internaționale – de cercetare și schimb de experiență. Toate acestea au fost posibile datorită unei echipe care a performat constant, în ciuda lipsei de sprijin politic și bugetar.
Lucrări întârziate, acuzații nefondate
Lucrările de reabilitare impuse pentru obținerea avizului ISU au fost întârziate din cauza lipsei de coordonare între constructor și administrația locală. Nu a fost vina conducerii spitalului, care a semnalat în repetate rânduri situația și a luat măsuri pentru ca pacienții și personalul medical să fie protejați de disconfortul provocat de șantier.
Planuri respinse, viitor blocat
Pentru perioada 2025–2029, fosta echipă managerială pregătise un nou val de proiecte ambițioase: modernizarea Policlinicii Electroprecizia, înființarea unui laborator de analize, extinderea spitalului cu un corp destinat serviciilor de îngrijire paliativă.
Toate propunerile – realiste, documentate și necesare – au fost respinse de Primăria Săcele, fără vreo explicație publică sau justificare tehnică.
Final de mandat. Început de nedreptate
La data de 30 aprilie 2025, Rodica Pîrvan este revocată din funcție. fără o evaluare clară, fără o justificare reală, fără transparență. O decizie cu iz politic, nu profesională.
În locul unui gest de recunoaștere pentru performanța sa, comunitatea a asistat la o revocare abuzivă. Astăzi, Spitalul Municipal Săcele pierde un lider vizionar, iar pacienții și cadrele medicale pierd un aliat real într-un sistem fragil.
Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.