Home / Actual / Săcele, pe lista Companiei Apa pentru realizarea unor lucrări la reţeaua de canalizare

Săcele, pe lista Companiei Apa pentru realizarea unor lucrări la reţeaua de canalizare

Directorului de programe externe din cadrul Companiei Apa, Doru Şopterean, a anunţat, luna trecută, că a fost semnat contractul de finanţare pentru definitivarea acestor lucrări.

Acestea sunt estimate la suma de 100 de milioane de lei, fondurile nerambursabile fiind alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, spune bzb.ro

„Proiectul presupune  continuarea lucrărilor la reţeaua de apă şi canalizare în municipiul Braşov, dar şi realizarea unor lucrări la reţeaua de canalizare din municipiul Săcele, realizarea colectorului de canalizare  Bartolomeu – Stupini – staţia de epurare de la Feldioara, precum şi realizarea reţelelor de apă şi de canalizare pe DN  73, în comuna Moieciu”, a explicat Şopterean.

Compania Apa va lansa procedurile de licitaţie, iar în funcţie de finalizarea acestora, conducerea Companiei estimeză că cel târziu în primăvara anului viitor vor începe lucrările.

Mai multe detalii pe bzb.ro

Leave a Reply