Home / Actual / Săcele încă mai așteaptă! Primele creșe aprobate în județ vor fi la Ghimbav, Zărneşti, Râşnov, Cristian, Hărman, Prejmer, Bran

Săcele încă mai așteaptă! Primele creșe aprobate în județ vor fi la Ghimbav, Zărneşti, Râşnov, Cristian, Hărman, Prejmer, Bran

Ministrul Dezvoltării Regionale, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a anunţat joi, 24 februarie, într-o conferinţă de presă, că a fost aprobată finanţarea 142 de noi creşe, dintre care 52 vor fi construite în oraşe şi 90 în comune, spune bzb.ro

Dintre cele 142 de creşe, 7 (3 în oraşe şi 4 în sate) sunt în judeţul Braşov. Astfel, în Ghimbav se va finanţa construirea unei creşe mari (cu o capacitate de 110 locuri), în Zărneşti va fi o creşă medie (cu o capacitate de 70 de locuri), iar la Râşnov o creşă mică (cu o capacitate de aproximativ 40 de locuri).

În ceea ce priveşte unităţile din mediul rural, în comunele Cristian, Hărman şi Prejmer se vor construi creşe medii, iar în Bran o creşă mică.

Beneficiarii pentru care a fost aprobată joi finanţarea au la dispoziţie 60 de zile pentru a depune documentaţia necesară realizării obiectivelor de investiţii, iar ministerul aşteaptă în continuare solicitări. Informaţiile necesare întocmirii cererilor de finanţare se află pe pagina de internet a ministerului şi a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI).

Cele 142 de creşe pentru care s-a aprobat finanţarea fac parte dintr-un lot mai mare, de 280 de creşe.

5 creşe în municipiile din judeţ, aprobate încă de anul trecut: Braşov, Săcele, Codlea şi Făgăraş

Ministrul a reamintit că în luna august a anului trecut, a fost aprobată finanţarea pentru primele   138 de creşe din cele 280. Cele 138 de creşe în municipii, 5 dintre proiecte fiind în judeţul Braşov. Două unităţi, una de capacitate medie şi una de capacitate mare, vor fi realizate în municipiul Braşov, iar câte una în Săcele, Codlea şi Făgăraş.

sursa text bzb.ro 

Conform bugetului propus de Popa Virgil, autovehiculele primăriei vor putea consuma carburant de aproximativ 200.000 de lei în 2022

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia