Home / Actual / Săcele, din nou în zona critică a furtului de pomi de Crăciun

Săcele, din nou în zona critică a furtului de pomi de Crăciun

Autorităţile locale au pornit controalele pentru prevenirea şi combaterea furtului de material lemnos din pădurile Braşovului, pentru că în fiecare an, această perioadă este un prilej pentru hoţi să sustragă copaci din specia conifere pe care să-i vândă ca pomi de Crăciun, conform newsbv si digi24.

Astfel, în urma acestor controale, sute de pomi de Crăciun au fost confiscați de poliţişti în ultimele zile.

În județul Brașov zonele cele mai vizate de hoţii de brazi sunt Săcele şi Cristian – Rîşnov.

Poliţiştii din Brăila şi din Braşov au confiscat, deja, peste 400 de brazi furaţi din pepiniere. Răufăcătorii pun la pământ şi păduri din Dâmbăviţa, Prahova, Sibiu, Alba, Harghita, Covasna, Mureş sau Bihor.

Specialiştii îi avertizează chiar şi pe cumpărători – pot fi acuzaţi de contrabandă cu materiale lemnoase dacă nu cumpără de la comercianţi autorizaţi.

Aceștia trebuie să verifice dacă pomul este marcat cu o ampretă dreptunghiulară specială în locul în care a fost tăiat şi să ceară vânzătorului factură fiscală, dar şi certificat de însoţire.

Citește și despre o solicitare de la Săcele pentru organizarea unui Târg de Pomi de Crăciun!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply