Home / Actual / RATBV anunță program special de circulație pentru ziua de 1 mai

RATBV anunță program special de circulație pentru ziua de 1 mai

RATBV va adapta programul mijloacelor de transport în comun vineri, 1 mai, zi liberă legală, pentru a răspunde fluxului de călători specific zilelor nelucrătoare.

Astfel, autobuzele și troleibuzele vor circula în municipiul Brașov și în zona metropolitană după orarele obișnuite unei zile de duminică.

Compania a precizat că va monitoriza atent liniile utilizate frecvent în zilele libere, precum traseele 17B și 20, iar acolo unde va fi necesar va suplimenta capacitatea de transport în funcție de cererea înregistrată.

Pentru zilele următoare nu sunt anunțate modificări: sâmbătă, 2 mai, și duminică, 3 mai, rămân valabile orarele normale pentru aceste zile.

RATBV a mai transmis că pe 1 mai nu va funcționa serviciul de transport destinat elevilor și cadrelor didactice din Brașov și Săcele, întrucât nu se desfășoară cursuri în învățământul preuniversitar.

Tot vineri, 1 mai, fiind o zi inclusă în programul „Vinerea Verde”, punctele de vânzare vor avea program redus, între orele 7:00 și 17:00, și vor fi deschise doar în terminalele Roman, Stadionul Municipal, Rulmentul și Gara Brașov.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia