Home / Actual / Radioamatorismul în Sacele

Radioamatorismul în Sacele

Ce ar putea avea în comun Regele Carlos al Spaniei cu actorul American Marlon Brando sau cu astronautul rus Iuri Gagarin? Dar ce ar putea avea în comun toate personajele de mai sus cu un grup de săceleni? Ce pasiune comună i-ar putea uni pe toți acești oameni dincolo de sutele și miile de kilometri depărtare dintre ei? Răspunsul este simplu: toți sunt sau au fost radioamatori.

Radioamatorismul este în primul rând un hobby bazat pe o pasiune tehnică și sportivă, un hobby ce le dezvoltă celor implicați abilitățile de comunicare și de relaționare umană, formându-se astfel noi și noi prietenii, unele chiar peste mări și oceane. Radioamatorul folosește undele radio pentru a transmite în eter mesajul său, folosind o aparatură tehnică specifică (emițător-receptor). Această transmisiune se face pe o anumită frecvență radio, iar în momentul în care un alt receptor captează acest mesaj se oferă un răspuns. Semnalele radio pot fi transmise în jurul Terrei grație proprietăților reflectorizante ale ionosferei, ori pot fi dirijate prin intermediul unor stații releu, amplsate pe vârful munților sau chiar la bordul unor sateliți artificiali ai pământului. Și în municipiul Săcele activează un club de radioamatori, afiliat pe lângă Clubul Elevilor din Săcele, ce are indicativul YO6KWN. Radioamatorismul are o vechime de peste 40 de ani în Săcele, bazele clubului fiind puse în 1974, într-o perioadă dificilă pentru România. Radioamatorii săceleni își aduc aminte cum, pe vremea comunismului, erau chemați și controlați de 2 ori pe an, fiindu-le verificate convorbirile.

03Acum însă radioamatorii își dovedesc utilitatea dincolo de pasiune. Nu putem să nu menționăm contribuția radioamatorilor în caz de calamitate și situații de urgență când sunt la dispoziția autorităților cu echipamentele de transmisie-recepție fixe și portabile, salvând astfel vieți omenești. Și poate mulți zâmbesc citind aceste rânduri la gândul că tehnologia modernă este foarte dezvoltată și răspândită, iar radioamatoriștii sunt niște personaje prinse într-o pasiune veche, perimată, demult depășită. Dar într-o posibilă situație de urgență, când toate comunicațiile moderne vor fi blocate sau chiar distruse, radioamatorii vor fi din nou vârful de lance în sectorul comunicațiilor, datorită autonomiei. Uneori ce este vechi este mai sigur decât ce este modern.

Haideți să cunoaștem câțiva dinte cei mai activi radioamatori săceleni, oferindu-vă și indicativul lor:

02YO6FWI – Nagy Mihail – conducătorul radioclubului săcelean și membru fondator;

YO6CAS – Imbrea Gheorghe – membru fondator;

YO6GHH – Miclea Leontin – membru fondator;

YO6BHA – Petru Draghici – decanul de vârstă al clubului la 78 de ani;

YO6HSH – Attila Kovács – Cabanier pe Piatra Mare – membru;

YO6HRV – Nicolae Ionescu – membru;

YO6FVF – Constantin Ionescu – membru;

YO6GZI – János Fazakas – membru;

YO6KWN este indicativul clubului, pronunția fiind făcută conform alfabetului fonetic internațional (Yankee Oscar Soxisix Kilo Whisky November). Clubul săcelean face parte la nivel național din FRR (Federația Română de Radioamatorism), federație afiliată la nivel internațional.

Și pentru încheiere, o invitație lansată în eter către toți cei interesați de radioamatorism. Clubul Y06KWN îi așteaptă pe doritori să se alăture membrilor mai vechi. Sunt necesare câteva cunoștințe tehnice și de telecomunicație, în vederea absolvirii unui mic examen. Dar să nu vă fie teamă, cei peste 20 de membri săceleni cu experiență vor fi alături de cei interesați cu sfaturi și susținere morală.

Datele de contact sunt: telefon 0726-388565 (Constantin Ionescu) sau email [email protected].

În final vă mai spunem doar atât: YO6FVF Titi 73, sau mai simplu spus … “Salut!”

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply