Home / Actual / Profil de candidat – Lucian Pascu PNL

Profil de candidat – Lucian Pascu PNL

13164383_1533914823584266_2994588016937164484_nNumele şi Prenumele: Lucian Pascu

Ce vârstă aveţi? Am 32 de ani.

Starea civilă (şi numărul de copii). Sunt căsătorit, am un copil, o fetiță.

Din partea cărui partid/alianţa candidaţi? Candidez din partea Partidului National Liberal

Poziţia pe buletinul de vot (a candidatului) – Poziția 2 pe buletinul de vot.

Ce studii absolvite aveţi? Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității Transilvania Brasov, Master în Drept Comunitar.

De ce aţi ales să candidaţi?

Îmi doresc un Săcele reformat, un Municipiu în adevăratul sens al cuvântului, un oraș cu care noi, săcelenii, să continuăm să ne mândrim. Sunt conștient că doar prin implicare activă putem realiza asta, de aceea atat eu, cât și majoritatea echipei PNL am hotărât să intrăm în bătălia electorală.

Unde lucraţi în prezent?

Director comercial al unei companii care activează în domeniul HoReCa şi antreprenor. 

Care consideraţi că sunt principalele dvs. atuuri?

Sunt un om politic curat, fără nici un fel de obligație față de alte persoane sau grupuri de interese. De aceea consider că voi putea face o politică în slujba cetățeanului la Săcele.

Sunt un om ambițios, cu idei și soluții. Îmi place să lucrez în echipă și consider că fiecare om “cât trăiește învață”.

Deasemenea, sunt o persoană comunicativă și consider că dialogul cu cetățenii este cheia unei administrații transparente și eficiente.

Care consideraţi că sunt principalele 3 probleme de rezolvat în Municipiul Săcele?

Rezolvarea situației infrastructurii este o prioritate a mandatului meu. Îmi propun ca săcelenii să beneficieze de străzi mai bune, de rețele de apă și canalizare moderne, dar și de prețuri ale acestora care să reflecte calitatea serviciilor primite. Lucrările edilitare efectuate pe domeniul public trebuie să fie rapide și de calitate, astfel încât ele să nu mai creeze disconfort locuitorilor. Deasemenea doresc o verificare reală a zonării municipiului nostru: Să știm fiecare stradă de ce se află într-o anumită zonă de impozitare și de ce!

Transportul în comun trebuie modernizat rapid. Avem nevoie de autobuze noi, de trase rapide până în Brașov, de siguranță în mijloacele de transport. Alături de echipa PNL am construit un plan de schimbare în bine a transportului în comun și îl vom pune în aplicare începând cu 6 iunie.

Siguranța în oraș, o problemă consemnată de mulți săceleni, este și ea pe lista mea de priorități. În case, pe stradă, în autobuze sau la școală, locuitorii din Săcele trebuie să se simtă în siguranță. De aceea, eu imi doresc o strânsă colaborare cu autoritățile abilitate pentru a construi un climat de liniște și ordine comunitară în întreg municipiul.

În final, le puteţi adresa liber săcelenilor un mesaj, la alegerea dvs.

Dragi săceleni, spitalul, prețul și calitatea apei, infrastructura, canalizarea, transportul și multe alte probleme ale orașului nostru sunt o parte din provocările cu care ne vom întâlni după 5 iunie. Avem soluții pentru fiecare din aceste probleme. Soluții reale, bazate în parte pe fonduri europene, în parte pe bugetul local.

Avem o echipă TÂNĂRĂ și CURATĂ, formată din oameni devotați acestui oraș, care-și doresc să pună umărul la schimbarea în bine a Săcelelui.

Pe 5 iunie, votați Lucian Pascu și PNL la primăria Săcele, Consiliul Local și Consiliul Județean.
Pe 5 iunie, votați poziția nr. 2 be buletinul de vot.

Siglă_nouă_PNL

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply