Home / Actual / Premii în bani pentru 2 sportive din Săcele şi antrenorii acestora. Vezi sumele oferite în ştire!

Premii în bani pentru 2 sportive din Săcele şi antrenorii acestora. Vezi sumele oferite în ştire!

La iniţiativa consilierului local Stoea Gheorghe (PMP), Consiliul Local Săcele a aprobat proiectul de hotărâre prin care se solicita alocarea sumei de 6.000 lei pentru premierea a două sportive din Săcele şi a antrenorilor acestora.

Astfel, 3.000 de lei vor merge pentru premierea rezultatelor obținute de sportiva Daniela Haralambie.

Aceasta a reuşit la finalul sezonului competiţional de schi sărituri locul I în cadrul Campionatului Național de Seniori, Locul I la Cupa Europei FIS Cup şi locul al IV-lea la Campionatul Mondial de Juniori. Suma de 3000 de lei va fi distribuită în mod egal intre sportivă şi antrenorul acesteia Magdo Csaba.

Tot aceeaşi sumă de 3.000 de lei o vor primi şi Diana Trâmbițaș şi antrenorul ei Gheorghe Băilă (foto dreapta).

Diana a reuşit clasări frumoase, dintre care menţionăm: Locul I la Campionatul Național de Juniori; Locul II la Campionatul Național de Seniori; Două Locuri I FIS Carpath Cup; Locul III Cupa Europei FIS Cup; Locul VII Campionatul Mondial de Juniori; Locul IX la Jocurile Olimpice ale Tineretului-Lillehamer 2016.

Felicitări şi mult succes în continuare!

↓ Mai citeste din sportul sacelean ↓

Precizia produce surpriza și relansează campionatul Ligii a IV-a

Leave a Reply