Home / Actual / Polițiștii săceleni au prins în trafic pe strada Iernii un șofer ce conducea un autovehicul neînmatriculat

Polițiștii săceleni au prins în trafic pe strada Iernii un șofer ce conducea un autovehicul neînmatriculat

În data de 20 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit un autovehicul, care circula pe  strada Iernii, din interiorul municipiului, existând suspiciuni cu privire la legalitate circulației pe drumurile publice. 

Astfel, în cadrul controlului efectuat, polițiști au verificat documentele pe care le-a înmânat conducătorul auto, situație în care au fost interogate și bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se că autovehiculul condus de bărbatul de 51 de ani, din municipiul Săcele, nu este înmatriculat.

Față cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neinmatriculat”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească gradul de vinovăție a celui vizat.

La acest moment dosarul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, urmând a se propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Primarul Popa Virgil vrea mai mulți bani la buget! 4 străzi propuse să treacă la altă zonă de impozitare, una superioară – Saceleanul

7 ore întrerupere de curent pe o stradă din Săcele pe 23 martie – Saceleanul

Un săcelean are probleme legale, după ce la beție și-a rănit calul la gât prin lovire – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia