Home / Actual / Poliţiştii săceleni au depistat un bărbat ce conducea un vehicul sub influența alcoolului

Poliţiştii săceleni au depistat un bărbat ce conducea un vehicul sub influența alcoolului

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 11 iulie 2020, în jurul orei 08.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 44 ani, care conducea un autovehicul pe raza localității Tărlungeni.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur.

Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Terenul de rugby din Precizia a fost vizitat de hoți. Nu o să vă vină să credeți ce au furat de acolo!

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia