Home / Actual / Polițiștii din Săcele au reținut doi tineri bănuiți de furt. Ce metodă foloseau aceștia și de unde furau?

Polițiștii din Săcele au reținut doi tineri bănuiți de furt. Ce metodă foloseau aceștia și de unde furau?

La data de 24 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi tineri de 19, respectiv 17 ani, unul dintre ei cunoscut cu antecedente penale, ambii din municipiul Săcele.

Aceștia, în data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, ar fi intrat în curtea unei societății comerciale din municipiul Săcele, unde au observat un autoturism cu portierele descuiate și, profitând de faptul că nu erau persoane în preajmă, ar fi sustras din habitaclul autoturismului o borsetă în care se afla suma de 20.000 lei.

Polițiștii de investigații criminale și criminaliștii  au probat activitatea infracțională a celor doi, care au fost reținuți pentru 24 de ore și au fost introduși în arestul I.P.J. Brașov.

Ei sunt cercetați în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregi stări de fapt și recuperarea prejudiciului.

foto cover cu carater informativ

Tupeu administrativ la Săcele! Să ți se ceară să explici cum ai cheltuit bugetul local și să răspunzi că nu este de interes public