Home / Actual / PNL Săcele îi retrage sprijinul politic lui Florea Radu Nistor. Urmează suspendarea primarului?

PNL Săcele îi retrage sprijinul politic lui Florea Radu Nistor. Urmează suspendarea primarului?

Conducerea PNL Săcele a luat la cunoştinţă plecarea din partid a primarului Radu Florea Nistor şi a hotărât în unanimitate să-i retragă acestuia susţinerea politică cu ajutorul căreia a ajuns edil șef în 2012.

Radu Florea Nistor a părăsit PNL la sfârşitul lunii aprilie şi s-a alăturat ALDE, partid pe lista căruia candidează pentru a obţine un mandat de consilier local fiind pe locul al zecelea.

Mişcarea politică este cu atât mai surprinzătoare cu cât primarul în exerciţiu şi-a manifestat intenţia de a se retrage din viaţa politică odată cu terminarea acestui mandat.

De fapt, retragerea sprijinului politic ar putea însemna o suspendare automată prin ordin al prefectului a lui Radu Florea Nistor din funcţia de primar. Dacă administrativ această suspendare nu înseamnă foarte mult, mandatul urmând a se termina pe 5 iunie 2016, pentru primarul Radu Florea Nistor această suspendare ar putea echivala cu pierderea unei părți din pensia specială ce se obţine la finalul unui mandat complet.

Citeste si un editorial de calitate despre Sacele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

2 comments

  1. Ar fi o miscare inteligenta! Sa vada si dumnealui cum m-am simtit eu, cand PSD-ul mi-a retras sprijinul ilegal si nejustificat! In cazul lui ar fi indreptatiti s-o faca!

  2. "Razbunarea cea mai crunta este cand dusmanul tau/ E silit a recunoaste ,ca esti bun si dansu-i rau!"(B.P.Hasdeu-"Razvan si Vidra)

Leave a Reply