Home / Actual / Municipiul Săcele dorește să aibă propriul Serviciu de Salvamont

Municipiul Săcele dorește să aibă propriul Serviciu de Salvamont

Consiliul Județean Brașov a hotărât în luna februarie reorganizarea Serviciului Județean de Salvamont. Acesta va fi transformat în Compartiment, actualii salvatori montani urmând să devină coordonatori ai echipelor de salvatori montani voluntari ai primăriilor. 

Măsura luată de CJ lasă fără salvatori montani municipiul Săcele. Aceasta pentru că soluția salvatorilor montani voluntari există doar pe hârtie.

Pe de o parte aceștia nu pot fi 24 ore din 24 disponibili pentru intervenție, iar pe de altă parte pentru a deveni salvator montan chiar și voluntar trebuie să ai un atestat dobândit în urma a 4 cursuri de iarnă și vară.

Pentru că Săcele are o suprafață teritorială extrem de mare, cu doi munți foarte atractivi din punct de vedere turistic, Piatra Mare și Ciucaș, atât turiștii cât și localnicii trebuie să fie în siguranță.

Din acest motiv, Primăria Municipiului Săcele ia în calcul înființarea unui Compartiment Salvamont în cadrul Serviciilor Săcelene S.R.L., iar consilierii locali au votat modificarea organigramei astfel incat aceasta sa contina si 6 posturi de salvamontisti.

O solutie de avarie deocamdată, urmând ca pe viitor în cadrul Primăriei Municipiului Săcele să funcționeze un compartiment în care să fie încadrați salvatorii montani.

Un bărbat din Săcele a fost condamnat definitiv pentru violenţă verbală, injurii şi ameninţări cu acte de violenţă.

Ciprian Sterpu

Leave a Reply