Home / Actual / Mega Image la Săcele! Unde vrea retailerul să construiască un supermarket?
B-dul Brasovului nr 307 - fotomontaj Saceleanul.ro

Mega Image la Săcele! Unde vrea retailerul să construiască un supermarket?

Mega Image vrea să intre pe piața din Săcele!

Retailerul a depus o solicitare prin intermediar pentru obținerea unui certificat de urbanism.

Conform acestui certificat, în Municipiul Săcele, pe Bulevardul Brașovului la nr. 307, se propune desființarea construcției existente și întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal – Zona comert-servicii.

Aici ar urma să fie construit un supermarket din rețeaua Mage Image, chiar pe locul unde a funcționat mulți ani locația cunoscută de săceleni sub numele de Don Corleone.

După primele informații, magazinul ar urma să fie unul de dimensiune medie.

Ce este rețeaua Mega Image?

Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România cu peste 9000 de angajați si cu o rețea care cuprinde în prezent peste 800 de magazine în: București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Timișoara, Cluj, Iași și alte orașe din țară.

Parte din grupul internațional Ahold Delhaize, Mega Image se află în continuă expansiune. În 2020 Mega Image a sărbătorit 25 de ani de la lansarea primului magazin în România.

Conceptul Shop&Go a fost lansat pe piața din România în anul 2010, ajungând În prezent la peste 400 magazine. Magazinele Shop&Go vin în întâmpinarea clienților care doresc să-și facă cumpărăturile rapid, aproape de casă.

În 2015, Mega Image și-a extins portofoliul de brand-uri cu un nou concept de magazin: Gusturi românesti, sub care reunește produse autentice care aduc aproape savoarea inconfundabilă a delicateselor si bunatatilor pur românesti.

Primăria lui Popa Virgil: Pentru locuitori nu are de dat, dar scoate terenuri la vânzare

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia