Home / Administratie / Maraton de lectura pentru elevi la Sacele

Maraton de lectura pentru elevi la Sacele

photo 3Centrul de zi pentru copiii aflați în situații de risc din Săcele, centru amplasat în cartierul Ștefan cel Mare, a fost gazda unui inedit maraton de lectură la care au participat peste 20 de elevi din Săcele. Frumoasa inițiativă a aparținut prof. Gabriela Ivan, cea care spune ca a avut aceasta idee acum doi ani, însa nu a reușit până acum să o pună în aplicare din lipsa unui cadru adecvat. Odată cu reabilitarea acestui Centru de Risc a apărut și o locație ideală pentru un astfel de proiect.

De fapt, maratonul de lectura este un proiect educațional neconvențional, o activitate non-formala, ce-i drept, mai neobișnuită și fără un tipar anume. Pe parcursul serii, pe rând, elevii au citit tare, întregului grup prezent, câte un mic text la alegerea lor libera. Majoritatea copiilor prezenți au fost elevi ai clasei a IV-a B a Liceului Teoretic “George Moroianu” din Săcele, dar și prieteni ai acestora, invitatul special al serii fiind prof. Nicolae Munteanu care s-a implicat activ, citindu-le elevilor un mic capitol dintr-o carte scrisă de dumnealui.

photo 2Și noi am stat de vorbă cu câțiva dintre elevii prezenți la Maratonul de lectura. Erau dornici să-și citească textul ales, se bucurau de prezența alături de ei a colegilor de clasă și nu numai și așteptau cu nerăbdare partea a doua a serii ce a fost dedicată cititului sub pătura, la lumina lanternei.

Cu precizarea finală că evenimentul se dorește a fi unul periodic,  se cuvin felicitări prof. Gabriela Ivan și celor ce au susținut ideea.

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply