Home / Actual / Izabella Paniti, consilier local PNL: ”Nimeni nu avea întrebări, nu avea nelămuriri. Eram singurii consilieri care ne agitam și aveam o temere fondată, legată de acest împrumut”

Izabella Paniti, consilier local PNL: ”Nimeni nu avea întrebări, nu avea nelămuriri. Eram singurii consilieri care ne agitam și aveam o temere fondată, legată de acest împrumut”

După ședința Consiliului Local din 28 ianuarie mi-am pus întrebarea: câți dintre consilierii locali au luat un pix în mână și au schițat măcar un calcul aproximativ legat de împrumutul de 40.000.000 lei (aprox 8.000.000 EURO) cu aceiași responsabilitate și atenție cu care ar fi făcut-o dacă era vorba de bugetul familiei și ar fi avut impact asupra veniturilor proprii?

Prea puțini, sunt convinsă! Majoritatea dintre noi a trecut prin experiența (bună sau mai puțin bună) în ceea ce privește accesarea unui credit (de nevoi personale, pentru cumpărarea unei case, apartament, mașină sau de ce nu investiții) și sunt ferm convinsă că nu toate au derulat așa cum am prevăzut și am calculat inițial.

Creditul votat de o majoritate ce nu avea nici o întrebare, nici o neliniste …

Atunci când ideea unui credit începe să se contureze în mintea noastră, cu toții facem calculele optimist și încercăm să nu dăm atenție aspectelor neplanificate care pot interveni în derularea acestuia. Vedem ȚELUL și nu estimăm CALEA, nu vrem să ne gândim că pot intervenii situații neprevăzute (care nu țin de noi) și care ne dau socotelile peste cap, ne împiedică să ducem lucrurile la bun sfârșit așa cum ne-am dorit.

Această lipsă de griji, această degajare am observat-o în ședința din 28 ianuarie. Nimeni nu avea întrebări, nu avea nelămuriri, eram singurii consilieri care ne agitam și aveam o temere fondată, legată de acest împrumut. Formulam observații și aveam nevoie de explicații suplimentare.

Trebuie știut ca în 22 ianuarie 2021 am primit materialele de ședință, în 26.01 în ședințele pe comisii deja trebuia să formulăm avizul, iar în 28.01.2021 să votăm aprobarea „de principiu” pentru contractarea unei finanțări rambursabile pe termen lung.

Am avut la dispoziție numai 5 zile de a lua o astfel de decizie importantă, care va avea efecte și se va răsfrânge pe următorii 15 ani. Am folosit ghilimelele pentru că acest cuvant a fost folosit în discuții ca și cum ceea ce s-a hotărât ieri nu ar prezenta destulă importanță.

Proiectul de hotărâre, dupa votul din 28 ianuarie s-a transformat în final în Hotarare a Consiliului Local și care va fi utilizată, anexată în demersul următor a contractării împrumutului și care, după părerea mea, nu poate fi deloc considerat ca fiind doar de principiu.

Dar mă rog… Am fost preocupați de mai multe aspecte legate de acest proiect de hotărâre și pentru care ne-am fi dorit o consultare, o discuție între consilerii locali și administrație înaintea propunerii lansate. Motiv pentru care în ședințele pe comisii am solicitat și discuții în plen pe acest subiect.

Noi nu ne opunem dezvoltarii municipiului Săcele, dar…

Contrar afirmațiilor apărute în social media, presa locală, încă de la începutul luării cuvântului, am subliniat (de două ori chiar) că nu ne opunem nici unui proiect ce vizează dezvoltarea municipiului și susținem realizarea acestor proiecte importante pentru comunitate!

Dar fără un proiect de buget local, în perioada de pandemie, în urma căreia încă sunt incertitudini majore, nu s-au identificat adevaratele efectele economice și încă nu sunt stabilite direcțiile de dezvoltare, nu este momentul adecvat, oportun accesării unui astfel de credit și împovărarea comunității săcelene.

De asemenea am precizat că ar trebui căutate și alte soluții de finantare nerambursabilă în cadrul programelor de dezvoltare durabilă sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Am considerat că este prea devreme să discutăm doar de aceasta posibilitate ca fiind singura variantă eficienta.

Care va fi gradul de îndatorare al municipiului Sacele?

În urma dialogurilor purtate, la un moment dat, nu mai știam despre ce tip de credit discutăm! În comisiile de specialitate am discutat de un credit pe termen lung (15 ani) cu rate de rambursare anuale, în plen am înțeles că discutam de linie de finanțare (linie de credit) ???

Prima întrebare esențială pe acest subiect s-a și formulat imediat: Care va fi gradul de îndatorare, cunoscând faptul că limita de îndatorare este de 30 % din veniturile proprii. Pornind de la ideea creditului cu rate anuale, înainte de ședință, am lucrat la un calcul estimativ (având la baza tabelul din raportul de specialitate privind calculul serviciului datoriei publice) și am făcut o proiecție (un fel de cash flow cu an de început de rambursare 2023) iar acesta a crescut de la 3.6% la 14-15% (oscilând funcție de dobândă, comisioane, cheltuieli de analiză etc… ).

Am răsuflat ușurată, încă suntem sub limita admisă, dar ce se va întâmpla dacă „Doamne ajută” vom avea nevoie de o cofinanțare într-un proiect pe fonduri europene și nu vom avea altă posibilitate de finanțare a grantului, decât apelând la un alt împrumut?!? Vom fi avantajați sau defavorizați de procentul gradului de îndatorare? Rămâne de văzut…

Cetatenii de ce nu sunt consultati?

De asemenea, ne-am fi dorit ca cetățenii să fie consultați, întrebați, să-și exprime părerile legate de acest proiect și dacă, considera echitabilă împărțirea investițiilor propuse pe zonele stabilite, dacă nu ar fi mai apreciate alte investiții de dezvoltare poate mai importante în viziunea lor.

Am și solicitat o dezbatere publică pe aceata tema, dar răspunsul a fost, “nu este obligatoriu” și “proiectul a fost pe pagina web https://www.municipiulsacele.ro/ordinea-de-zi-a-sedintei…/ și nu s-a sesizat nimeni” adică luni 25.01.2021.

Noi spunem că da, ar fi fost necesar! Să nu uităm ca principalii și adevărații GARANȚI ai acestui credit sunt locuitorii acestui oraș și părerea lor ar fi fost moral să fie cerută și analizată.

Întrebarea urmatoare aproape că s-a formulat singură: care va fi efectul acestui credit asupra taxelor și impozitelor locale în urmatorii ani? Vom vedea…

a consemnat Izabella Paniti, consilier local PNL Sacele

(VIDEO) Virgil Popa, primar PSD: ”La Săcele suntem într-o alianță cu UDMR, iar 10 este mai mare decât 9. Asta e matematica politică”

Ciprian Sterpu