Home / Actual / Investitori chinezi din provincia Liaoning sunt interesați și de colaborarea industrială cu Săcele

Investitori chinezi din provincia Liaoning sunt interesați și de colaborarea industrială cu Săcele

Consiliul Judeţean Braşov şi Provincia chineză Liaoning au marcat zilele trecute împlinirea a 30 de ani de la semnarea Acordului de Prietenie între cele două structuri teritoriale.

În acest sens, la Braşov a venit o delegaţie din provincia chineză, iar joi, 21 septembrie, au avut şi o discuţie cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov, in frunte cu vicepresedintele Ciprian Sterpu.

Cu această ocazie, oficialii chinezi au prezentat evoluţia economică a Provinciei Liaoning şi au subliniat importanţa cooperării cu Braşovul, o coopertare atat pe linie turistica, cat si pe linie industriala.

De altfel, delegația chineza deja avea informații despre oportunitățile de investiții și și-a manifestat interesul și pentru Municipiul Săcele.

30 de ani de legătură între Brașov și Liaoning

De asemenea, partea chineză a propus dezvoltarea relaţiilor culturale prin intermediul Institutului Confucius, ce funcţionează în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, dezvoltarea turismului ţinând cont de interesul crescut al cetăţenilor chinezi de a vizita România şi dezvoltarea schimburilor economice, dând ca exemplu de bună practică parcul industrial chinezesc, ce funcţionează în judeţul Prahova.  

Nu în ultimul rând, oaspeţii chinezi au invitat autorităţile braşovene să viziteze Provincia Liaoning, în perioada următoare, cu scopul consolidării relaţiilor de prietenie între cele două regiuni.

De cealaltă parte, reprezentanţii Consiliului Judeţean Braşov au lansat mai multe propuneri de cooperare.

Astfel, prima propunere se referă la promovarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav în rândul companiilor aeriene chinezeşti, cu scopul de a deschide rute aeriene la Braşov, folosind un hub european.

Pe de altă parte, într-o emisiune la un post local de televiziune, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov Ciprian Sterpu a declarat că, la începutul lunii august, oficialii chinezi s-au arătat intersaţi de Aeroportul Intrenaţional – Braşov, pentru a aduce aici marfă pentru piaţa europeană.

A doua propunere, care a fost prezentată în luna august şi ambasadorului Republicii Populare Chineze în România (Excelenţa Sa Han Chunlin) a fost de organizare a vizitei unei delegaţii de oameni de afaceri chinezi, dispuşi să investească în parcuri industriale din judeţul Braşov.

Reamintim că, la începutul lunii august, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Șerban Todorică, a discutat cu ambasadorul Chinei despre posibilitatea realizării în zona Săcele sau la Prejmer a unor parcuri industriale.

Nepăsare maxima! Primarul Popa Virgil i-a lăsat pe cei din Brădet fără transport in comun. Inclusiv pe copiii de la școala din zonă! – Saceleanul

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia