Home / Actual / Între 13 și 19 mai, parapantiști de pe 3 continente, inclusiv din Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă, vor concura la Săcele

Între 13 și 19 mai, parapantiști de pe 3 continente, inclusiv din Statele Unite ale Americii și Noua Zeelandă, vor concura la Săcele

PWC SkyDreamers Open Brașov 2022 este o competiție de parapantă din calendarul internațional ce va avea loc la Săcele-Brașov in perioada 13-19 mai. 

Organizatorii anunță că s-au înscris deja sportivi din SUA, Noua Zeelanda, Ungaria, Polonia, Franța, Macedonia, Serbia, Slovenia sau Italia și bineînțeles România, iar primul concurent care a confirmat a fost un sportiv din Ucraina. 

,,Parapanta este un spectacol pe cer: un spectacol de culoare, zboruri care să-i bucure și să-i încânte pe spectatorii prezenți. Parapanta este un sport extraordinar de frumos și de palpitant.

Este Formula 1 de pe cer. Și cu siguranță în urmatorii ani acest sport va prinde rădăcini și în România,, mai spun cei ce practica acest sport, prin vocea lui Cristian Deacu, organizatorul  PWC SkyDreamers Open Brașov, conform bizbrasov.ro

Publicul este așteptat în zone de BELVEDERE pentru a asista la spectacolul superb oferit de piloții de pe 3 continente.

Cimitirul Municipal de pe strada Tărlungului: Deocamdată proprietarii a 6 parcele se opun, dar vor fi expropriați

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia