Home / Actual / În timp ce la Săcele primarul Popa Virgil respinge cererile, Codlea oferă 260 de loturi de casă pentru tineri

În timp ce la Săcele primarul Popa Virgil respinge cererile, Codlea oferă 260 de loturi de casă pentru tineri

Dacă nu dorește să se uite la primarii performanți din alte partide, Popa Virgil ar putea să ia totuși lecții chiar de la colegii săi din PSD.

Un astfel de exemplu este Mihai Câmpeanu de la Codlea și inițiativa acestuia de a pregăti un PUZ (plan urbanistic zonal) ce are ca scop final oferirea de loturi de teren gratuit către tineri.

Sigur, este o diferență între primarul tânăr și energic al municipiului Codlea și primarul Popa Virgil, arogantul și arhisuficientul edil al municipiului Săcele, cel ce pare plictisit și conștient de o pensionare îndestulătoare ce vine în 2024.

La Codlea se poate, la Săcele nu!

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu (PSD), le-a mulțumit consilierilor locali care au înțeles și au susținut pe final de decembrie propunerea edilului pentru dezvoltarea comunității codlene.

Este vorba despre atribuirea, în viitorul apropiat, a minimum 260 de loturi de teren, cu o suprafață de 200 mp fiecare, pentru construirea de locuințe în zona. Toate cu titlu gratuit pentru tinerii de pana in 35 de ani pe baza legii.

În acest fel, municipalitatea din Codlea intenționează să ofere un sprijin tinerilor din localitate, conform Legii 15/2003, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să părăsească urbea natală.

Mai mult decât atât, prin PUZ se vor crea și funcțiuni socio-educative, medicale, recreative și comerciale, dezvoltând practic un cartier activ și nu doar un «cartier dormitor».

Tinerii și nu numai ei vor putea beneficia de o grădiniță, un dispensar, o sală de sport, teren de sport, spații comerciale situate la parterul locuințelor colective de mici dimensiuni, care vor crea zona tampon dintre locuințele colective și cele individuale.

La Săcele, Popa Virgil respinge cererile tinerilor, spune că nu are teren, dar scoate loturi la vânzare

Parcă deranjat că propunerile de aplicare a prevederilor Legii 15/2003 vin din partea liberalului Ciprian Sterpu (cel ce a fost apropae să-l învingă la alegerile din septembrie 2020), Popa Virgil le râde în nas tinerilor din Săcele.

Acesta respinge pe banda rulantă toate cererile ce au la bază legea de mai sus și nu dorește să acorde niciun lot de teren pentru tinerii de sub 35 de ani.

Mai mult decât atât, parcă pentru a-i sfida pe solicitanți, scoate mici loturi de teren la vânzare prin ofertare în plic închis și ar fi vândut și mai multe, spun surse din Consiliul Local Săcele, dacă nu s-ar fi opus consilierii PNL, singură echipa ce nu îi face jocurile edilului pesedist, cu aere de dictator.

Popa Virgil își continuă nestingherit mandatul anti-săcelean în fruntea administrației locale din municipiu.

Ultima dovadă este continuarea vânzării de terenuri aflate în proprietatea municipiului Săcele, deși primarul le răspunde negativ tuturor celor ce solicită un lot pentru a-și construi o casă.

Dacă pentru punerea în aplicare a unei legi ce-și propune să țină tinerii în localitate Popa Virgil nu are de unde să dea (conform răspunsurilor primite), iată că adevărul este altul.

Popa Virgil se dovedește astfel a fi un primar rău intenționat, cel puțin față de zecile de solicitanți de teren pe Legea 35 /2001 – republicată și modificată ulterior, cărora le-a răspuns că primăria nu are teren pentru punerea în aplicare a acestei legi.

Vă reamintim că în acest moment, cadrul legal permite ca suprafeţele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală sa fie cuprinse între 150 mp şi 300 mp în municipii precum Săcelele.

Multi săceleni traiesc astazi cu regretul ca poate cu un alt primar, deschiderea administratiei sacelene ar fi fost alta in subiectul sustinerii tinerilor din municipiul Săcele.

(VIDEO) Cât tupeu! Primarul Popa este supărat că Municipiul Săcele mai are și consilieri locali care gândesc normal

 

 

 

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia