Home / Actual / Grav! Profesoară bolnavă de TBC la un liceu din Săcele

Grav! Profesoară bolnavă de TBC la un liceu din Săcele

Profesoara care a fost diagnosticată cu tuberculoză este din Ploiești și are conform surselor o rudă în familie ce suferă de această boală. Medicii prahoveni i-au informat pe colegii lor din Brașov care au și declanșat ancheta epidemiologică.

Imediat, a început testarea celor 267 de elevi de la Liceul Teoretic “George Moroianu” din Săcele, cărora le-a fost profesoară, dar și a tuturor celorlalte cadre didactice din unitatea de învățământ. Medicii au efectuat testul IDR, până acum, pentru 202 elevi, iar acțiunea continuă.

“Pentru 60 dintre ei, rezultatul este pozitiv, dar asta nu înseamnă că sunt bolnavi” a explicat, pentru BrașovTV.com, Luminița Târziu, medic primar pneumolog din Săcele. În cazul celor 60 de copii, investigațiile medicale vor continua în Brașov, iar în funcție de rezultatul radiografiilor de specialitate, medicii vor decide tratamentul de urmat.O reacție normală și o doleanță decentă a venit prin vocea unui părinte a cărui copil a fost afectat, printr-un mesaj sosit la redacția Saceleanul.Ro:

Noi, părinții, sperăm să reușim reintroducerea analizelor medicale la început de an școlar atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice.

sursa BrasovTV.com

Citește și despre cum este relatată pe Digi 24 situația drumurilor de la Săcele

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

Leave a Reply