Home / Actual / George Paraipan: NU motivele personale au stat la baza schimbării mele

George Paraipan: NU motivele personale au stat la baza schimbării mele

Referitor la cele apărute în cursul zilei de ieri în presa braşoveană,  mă simt obligat să lămuresc motivul pentru care nu mai sunt candidatul PNL la funcţia de primar al municipiului Săcele.

            NU din cauza unor probleme personale m-am retras, ci din cauza unor jocuri de culise ce nu au depins de persoana mea şi care sunt la modă în ultimele zile în organizaţiile PNL-ului din toata ţara, fapt pentru care nu vreau să-mi fie lezate reputaţia şi cariera mea politică, construită în 26 de ani de liberalism, doar pentru a satisface unele ambiţiii personale ale unui grup de interese.

Vreau să le mulţumesc susţinătorilor mei, am strâns peste 2.000 de semnaturi în decurs de două săptămâni, echipei care a fost alături de mine în această perioadă, asigurându-i că voi rămâne devotat valorilor şi idealurilor liberale.

P.S. Fac precizarea că site-ul Saceleanul.ro a prezentat un punct de vedere care nu îmi aparţine, motiv pentru care solicit să fie publicat şi pe site-ul lor acest comunicat.

                                                                                               Cu stimă, George Paraipan

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia

One comment

  1. Toata stima domnule Paraipan,dar la ce va asteptati daca va-ti asociat cu cei care au devalizat/nenorocit Romania !

Leave a Reply