Home / Actual / Eveniment rutier cu consecințe grave, aproape de Săcele

Eveniment rutier cu consecințe grave, aproape de Săcele

Un bărbat în vârstă de 34 de ani in stare de inconștientă, a fost intubat, iar alte 3 persoane au fost transportate la spital, acestea sunt consecințele unui eveniment rutier deosebit de grav.

Traficul rutier a fost blocat pe DN1, la ieșirea din Brașov către Predeal, pentru câteva zeci de minute.

Două autoturisme sunt implicate în accidentul care a avut loc în Brasov, în zona Ramada, de pe Calea București, aproape de Săcele.

”In urma accidentului au rezultat 4 victime, dintre care una încarcerată. La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, două echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială cu apă si spumă. Misiunea este în dinamică”, precizează maiorul Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt la ISU Brașov.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Având în vedere că traficul rutier este blocat la acest moment, recomandăm conducătorilor auto, care urmează să se deplaseze dinspre ori spre București, să urmeze rutele alternative”, menționează reprezentanții IPJ Brașov.

Sursa foto: IPJ Brașov, ISU Brașov

Dacă îți place să fii bine informat, te așteptăm în cea mai mare și activă comunitate online din Săcele pe pagina Saceleanul.ro și pe grupul Orașul Săcele.

Farmacia Precizia